Alocațiile pentru copii vor fi majorate de la 1 martie. Cu sume între 150 și 300 de lei. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență în acest sens.
Creșterea este importantă față de 2007, de exemplu, când era 25 de lei. Comparativ cu alte state însă, unde alocația poate depăși 900 de lei pe lună, România este la coada clasamentului.
Acum 12 ani, alocația unui copil era de 25 de lei. A urcat în 2008 la 32, apoi un an mai târziu la 42, și abia în 2015 a ajuns la o sumă ceva mai consistentă: 84 de lei.
Au mai trecut patru ani până când a crescut din nou, la 150 de lei prin decizia luată săptămâna trecută, la votarea bugetului de stat. Asta înseamnă 5 lei pe zi de copil, aproape de valorile din Ungaria și Grecia, unde suma ajunge cam la 190 de lei.
În Germania însă, alocația unui copil este echivalentul a 920 de lei lunar, iar în Franța, este puțin sub 900 de lei. În Austria, sumele sunt mai mici, dar tot ne depășesc cu mult, aproape 550 de lei, iar în Olanda, alocația ajunge la peste 400 de lei.
Doar Polonia și Bulgaria stau mai prost decât noi la acest capitol: 135 de lei pe lună în Polonia și sub 100 de lei la vecinii bulgari.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!