Guvernul britanic a supraviețuit moțiunii de cenzură din Parlament. Theresa May rămâne, astfel, premier și ar trebui să vină cu un plan B, în legătură cu Brexit-ul, chiar săptămâna viitoare. Au fost 306 voturi pentru și 325 împotriva moțiunii de cenzură. Asta, după ce, marți seară, parlamentarii britanici au respins acordul pe care May l-a negociat cu Bruxelles-ul.
Theresa May anunţă că a început consultările cu partidele în vederea găsirii unei alte căi de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Asta după ce, în urmă cu două zile, planul premierului a fost respins în Parlament. Între timp, ieri, May și Guvernul său au scăpat cu bine de o moțiune de cenzură initiată de laburiști.
„Este datoria mea să duc la bun sfârşit Brexitul”, a declarat ea după moțiune .
„Şi, da, vom continuă să muncim pentru a răspunde promisiunii solemne pe care am făcut-o faţă de oamenii din această ţară, că vom răspunde rezultatelor referendumului şi vom părăsi Uniunea Europeană. În acest sens, propun o serie de întâlniri între parlamentari şi reprezentanţi ai Guvernului în zilele următoare. Aș vrea să invit liderii partidelor parlamentare să ne întâlnim individual şi aş vrea să încep aceste întâlniri în această seară.”, a mai spus Theresa May.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!