Guvernul adoptă în ședința de azi mai multe măsuri de sprijin destinate angajaților și angajatorilor. Între acestea, se numără plata a 45% din salariul de bază, timp de trei luni, pentru cei care revin din șomaj tehnic.
Dacă angajații s-au aflat până acum în șomaj tehnic, angajatorul trebuie să știe că și de acum înainte, timp de trei luni, statul îl va ajuta. Mai exact de la reluarea activității, aceștia vor primi, timp de trei luni, 45% din salariul de bază. Cu alte cuvinte, patronii vor plăti doar 55% din salariu.
Există și condiții! După terminarea celor trei luni, angajatorul este obligat să își păstreze angajații încă 6 luni, adică nu are dreptul să îi concedieze.
Pentru a beneficia de sprijinul acordat de stat, angajatorul va depune prin mijloace electronice, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal însoțită de o declarație pe propria răspundere și de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această sumă.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!