Cornel Dinicu, bărbatul care se prezenta drept fondatorul complexului turistic Ferma Dacilor este audiat, marţi, alături de alte cinci persoane, în dosarul deschis în urma incendiului în care opt oameni, între care trei copii au murit.
Procurorii şi poliţiştii care anchetează incendiul de la Ferma Dacilor audiază, marţi, şase persoane în dosarul în care fac cercetări pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, ucidere din culpă, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, relatează News.ro.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că printre cei şase care se află la audieri se numără şi Cornel Dinicu, cel care se prezenta drept fondator ţi deţinător al complexului turistic.
Numele lui Dinicu nu apare în documentele firmei care administrează Ferma Dacilor, însă în decembrie 2023, cu câteva zile înainte de incendiul devastator, Dinicu dădea interviuri în presa centrală şi în presa locală, în care se prezenta drept patron al complexului şi vorbea despre cum a fondat Ferma Dacilor.
În unul dintre interviurile publicate în presa locală din Prahova, el se plângea de lentoarea de care au dovadă autorităţile publice în relaţia cu mediul de afaceri. Printre copiii care au murit în incendiu se numără şi fiul lui Dinicu, unul dintre cei cinci copii ai acestuia.
Într-un mesaj publicat la finalul anului, pe pagina de Facebook a Fermei Dacilor şi pe care în numeşte „spovedanie publică”, Cornel Dinicu susţine că nu are „prieteni în politică, nici în presă, nici susţinerea de care se tot vorbeşte”.
”Afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten vechi şi bun al familiei. Un om foarte apropiat. Situaţia mea de familie este mai complicată, pentru că am 5 copii din 3 relaţii şi pentru a nu crea favoritisme şi tensiuni am decis ca firma să fie din punct de vedere juridic în administraţia unui apropiat. Astfel, cine a vrut din familie bani, a trebuit să muncească, urmând ca pe viitor fiecare să primească ceva în funcţie de implicarea avută”, a scris Dinicu pe reţeaua de socializare.
El mai crede că incendiul a fost provocat de „o mână criminală” şi susţine că se aşteaptă să fie arestat după înmormântarea fiului său.
Procurorii care anchetează incendiul produs la complexul turistic Ferma Dacilor au făcut, marţi, descinderi la mai multe adrese în comuna Gura Vadului, din care face parte satul Tohani, pe raza căruia este amplasată pensiunea. Vizaţi de anchetă sunt fostul şi actualul primar ai comunei, dar şi un funcţionar din Primărie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!