Acum la Digi FM CALVIN HARRIS DISCIPLES - How Deep Is Your Love (Radio Edit)

Incidente la votul pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum

Monica Dajbog

Până acum, angajații Ministerului de Interne au primit în mod direct și au efectuat verificări cu privire la 48 de sesizări referitoare la comiterea unor infracțiuni sau contravenții care au legătură cu procesul de votare. Până acum 23 nu au fost confirmate.

În primele 5 ore de la începerea procesului de votare, au fost înregistrate peste 570 de semnalări referitoare la posibile situații de vot multiplu. În urma verificărilor punctuale, la fața locului, un număr semnificativ din aceste semnalări nu s-au confirmat, restul fiind în cercetare, sens în care se evidențiază posibile erori în operarea tabletelor din secțiile de votare de către operatorii acestora.

Pe acest fond, MAI a transmis către STS o corespondență în care sesizează această situație de fapt, inclusiv posibilitatea înregistrării unor erori asupra modului cum sunt selectate și opțiunile de vot ale alegătorilor – pentru unul sau ambele procese electorale.

De la începerea votării, polițiștii efectuează cercetări cu privire la 6 infracțiuni.

În județul Dolj, un cetățean a semnalat la numărul unic de urgență 112, faptul că într-o cabină de vot ar fi intrat două persoane în același timp. Fapta sesizată nu a fost confirmată, iar persoana care a semnalat a fost amendată cu 200 de lei.

În comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, o persoană a sesizat faptul că mai mulți membri ai unui partid politic transportă alegători către secțiile de votare. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că fapta sesizată nu se confirmă.

Polițiștii din Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, la o secție de votare, o femeie ar fi fost surprinsă în timp ce încerca să introducă în urnă mai multe buletine de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

În Municipiul Târgoviște, a fost depusă o sesizare potrivit căreia un cetățean nu ar fi fost lăsat de președintele secției de votare să-și exercite dreptul la vot. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale. Pentru aceeași infracțiune se fac cercetări și într-un caz similar din Brașov.

În județele Dâmbovița și Vrancea, s-au întocmit două dosare penale pentru furt după ce alegătorii au plecat din secțiile de votare cu ștampilele cu mențiunea VOTAT. Ștampilele au fost recuperate. Tot în Vrancea, trei barmani au fost sancționați pentru că au vândut băuturi alcoolice în zona secțiilor de votare.

În municipiul Zalău, se fac cercetări după ce membrii biroului electoral al unei secții de votare au plecat cu urna specială fără a fi însoțiți de pază, așa cum prevede legea.

Primarul unei localități din Dolj a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice în fața secției de votare.

Președintele unei secții de votare din Teleorman a sesizat faptul că ar fi fost amenințat de un membru ale secției, însă fapta nu s-a confirmat.

Procesul de vot în Penitenciarul Jilava a fost întrerupt temporar pentru a verifica încă o dată dacă față de persoanele care și-au exprimat intenția de a vota, au fost emise sau nu hotărâri judecătorești definitive de interzicere a exercitării drepturilor electorale.

În Tulcea, polițiștii au efectuat cercetări cu privire la o sesizare din care reieșea că, la o secție de votare, alegătorii sunt sfătuiți cum să voteze. Fapta nu a fost confirmată. O sesizare similară a fost înregistrată și în Brăila, dar în acest caz cercetările continuă.

În Brăila și în București, se face cercetări după ce doi alegători au reclamat că ar fi primit buletine deja ștampilate.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către președintele unei secții de votare cu privire la faptul că doi tineri i-au spus că li s-ar fi oferit bani pentru a vota. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor. În timpul audierii, tinerii au susținut că a fost vorba de fapt de o glumă.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Vot, alegeri locale, referendum, scrutin, urnă, buletin de vot, secție de votare, alegător, electoral
A fost stabilită ordinea candidaților pe buletinele de vot. Cine ocupă prima poziție
alegeri
Ordinea de înscriere a candidaţilor la alegerile prezidenţiale pe buletinul de vot este decisă...
Elena Lasconi
Elena Lasconi, despre decizia lui Ciolacu de a limita timpul de votare pentru românii din...
Zoran Milanovic/ Profimedia
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Preşedintele în exerciţiu, favorit
Te-ar putea interesa și
Haos la Bruxelles
Haos în Belgia, în noaptea de Revelion. 159 de arestări în Bruxelles, zeci de mașini...
Alegeri prezidenţiale în Croaţia/ Profimedia
Alegeri prezidenţiale în Croaţia. A început primul tur, în care şeful statului este dat drept...
Max Verstappen/ Profimedia
Max Verstappen a fost votat „cel mai bun pilot” al anului 2024 de către colegii săi de pe grilă
monica macovei
Monica Macovei, condamnată definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare. Obligată să urmeze...
Partenerii noștri
Digi24 Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările autorităților pentru presă
Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările...
DigiSport Topal, OUT de la Petrolul? Care ar fi culisele plecării lui Ciprian Panait și ce se întâmplă la ploieșteni
Topal, OUT de la Petrolul? Care ar fi culisele plecării lui Ciprian Panait...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...