Acum la Digi FM LIDIA BUBLE - Maria, Maria

Video Inundație la secția de primiri urgențe a spitalului Bagdasar Arseni. Inaugurată recent, UPU a costat 3,5 milioane de euro

inundatii UPU Arseni
Inundație la secția de primiri urgențe a spitalului Bagdasar Arseni / foto colaj

Ploaia torențială de azi-noapte din București a inundat noua unitate de primiri urgențe de la Spitalul Bagdasar Arseni. Apa a început să curgă din tavan, în clădirea inaugurată recent și care a costat 3,5 milioane de euro.

A fost afectată inclusiv aparatura, iar 6 pacienți aflați în acel moment în unitate au fost transferați la spitalul Sf Ioan, iar celelalte urgențe au fost redirecționate.

Potrivit unui comunicat al spitalului, a fost observată o infiltrare masivă de apă din tavan în spațiul dedicat Urgențelor Minore, precum și în cel al izolatorului din cadrul UPU. Pentru siguranța pacienților, a fost întrerupt curentul electric.

Nu este primul incident. În secția de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului de Urgență Bagdasar-Arseni a apărut, luni, la prânz, o pană de curent. Este vorba despre noua Unitate Funcțională pentru Arși. „Este afectată sala 14, unde se află și cada de tratament și am rămas fără curent electric exact în timp ce se făceau manevre de pansare a pacienților aduși de la Crevedia”, a declarat pentru Libertatea o sursă medicală de la Bagdasar-Arseni.

Tot anul trecut, la UPU Bagdasar-Arseni a izbucnit un incendiu la acoperiș, lichidat după circa o oră. 

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
dunarea
Apele Române: Debitele Dunării la intrarea în ţară vor ajunge la valoarea maximă în 1 octombrie
Spitalul-Bagdasar-Arseni
Grevă spontană a personalului TESA de la Spitalul Bagdasar-Arseni
al di meola
Chitaristul Al Di Meola a fost externat din Spitalul Bagdasaar-Arseni, la cinci zile după ce a...
Red,Wine,On,Black,Background,,Abstract,Splashing.
Scene neașteptate. Un sat din Portugalia, inundat de un „torent” de vin roşu
Te-ar putea interesa și
TIMISOARA - EXPLOZIE - 15 OCT 2020
Un drum din județul Alba a fost blocat de o alunecare de teren. Mai multe gospodării au fost...
Arena Națională inundată
Ploaia torențială din București a inundat Arena Națională, înaintea meciului de la EURO 2020
Ploaie, precipitații, torențială
Urmările codului roșu de vijelii în Sălaj: curți inundate, mașini distruse și copaci căzuți...
Cadru medical, doctor, medic, asistent, infirmier cu coronavirus, COVID-19
16 angajați de la Spitalul „Bagdasar Arseni” au COVID-19: „Nu putem vorbi despre un focar”
Partenerii noștri
Digi24 De ce Putin nu-l mai poate forța pe Zelenski să semneze un acord nefavorabil Kievului
De ce Putin nu-l mai poate forța pe Zelenski să semneze un acord...
DigiSport Lovitură primită de FCSB
Lovitură primită de FCSB
PeRoz Imagini rare cu fiul și fiica lui Jason Statham, postate de frumoasa Rosie Huntington-Whiteley. Jack împlinește 8 ani în iunie
Imagini rare cu fiul și fiica lui Jason Statham, postate de frumoasa Rosie...
Film Now O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler, fiicele solistului de la Aerosmith, că sunt surori
O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler...
Digi World De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, obligată să renunțe la ținuta sumară pentru concertul din Arabia Saudită: „Niciun centimetru de piele la vedere”
Jennifer Lopez, obligată să renunțe la ținuta sumară pentru concertul din...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. A fost demarată o amplă anchetă
Taxi,Driver,Man,Driving,Car,,Hand,On,Steering,Wheel,,Looking
Bărbat cu o concentraţie de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat de două ori...
Românul care a făcut parte din echipa care a amenajat mormântul Papei Francisc
Cine este românul care a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc
Marco Rubio
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând