Anamaria Gavrilă și-a anunțat retragerea din cursa pentru alegerile prezidențiale din luna mai, în favoarea liderului AUR, George Simion, care rămâne candidatul suveraniștilor.
"S-a luat hotărârea ca împreună să îl susținem pe cel care are cele mai multe șanse. Pentru că domnul George Simion are un partid mare în spatele său, are o structură, noi toți trebuie să trecem peste partid, așa cum a spus și domnul Călin Georgescu și să susținem această mișcare, dându-i toate șansele. Așadar, eu mă voi retrage, ca să nu apar pe buletinul de vot și ca să nu se împartă voturile. Ne place, nu ne place, este un număr limitat de candidați pe care îi avem pe buletinul de vot și noi trebuie să alegem cu sufletul și să înțelegem și să respectăm decizia domnului Călin Georgescu, pe care a luat-o împreună cu noi", a precizat Anamaria Gavrilă, într-un mesaj video postat pe Facebook.
În același mesaj, președintele AUR, George Simion, a precizat că va duce mișcarea suveranistă mai departe.
"Ducem mișcarea suveranistă mai departe și continuăm ce am început. Vom fi în fiecare zi împreună și vom fi împreună cu voi uniți în conștiință, uniți în cuget și simțiri. Mergem până la capăt! Nu este vorba de o persoană, ci de un principiu", a transmis liderul AUR.
După ce Curtea Constituțională a decis respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, liderii AUR și POT, George Simion și, respectiv Anamaria Gavrilă, care au susținut candidatura lui Georgescu în ultimele luni, au decis să se înscrie amândoi în cursa pentru Palatul Cotroceni, notează Agerpres.
Acum, tabăra suveranistă va fi reprezentată în cursa electorală din luna mai de președintele AUR, George Simion. El a fost candidatul partidului pe care-l conduce și la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut. Conform rezultatelor finale ale BEC, George Simion s-a clasat pe locul al patrulea, obținând 1.281.325 de voturi valabil exprimate, adică 13,86%.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!