Acum la Digi FM Andrei Ursu ft Andra - De-ai fi in locul meu

Așteptările lui Nicușor Dan de la președintele interimar Ilie Bolojan: "Să lămurim anularea alegerilor și să avem garanția că cele care urmează vor fi unele corecte"

nicușor dan
Nicușor Dan / Foto: Facebook

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că are două aşteptări "esenţiale" din partea preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, care vizează lămurirea deciziei de anulare a alegerilor şi organizarea unui scrutin corect.

"Noi suntem într-o perioadă de tranziţie, după un eveniment extrem de important, anularea alegerilor. Oriunde în lumea aceasta, un eveniment din acesta este extraordinar. Şi atunci, sunt două aşteptări esenţiale: unu - să lămurim acel fenomen al anulării alegerilor, adică cine a contribuit la campanie, cu cât, care au fost mijloacele şi aşa mai departe, pentru ca astfel cât mai mulţi români să aibă convingerea că decizia CCR a fost una justă şi să recâştige încredere în sistemul democratic; doi - să avem garanţia că alegerile care urmează vor fi unele corecte şi nu va exista o interferenţă care să favorizeze pe unul dintre candidaţi", a spus primarul Capitalei, pentru Digi 24.

El a apreciat că activitatea lui Klaus Iohannis trebuie evaluată din perspectiva celor zece ani de mandat. Principalele două "reproşuri" la adresa acestuia sunt: creşterea "distanţei" dintre societate şi clasa politică şi faptul că "după Ordonanţa 13, lupta împotriva corupţiei s-a încheiat" în România.

"El, cumva, personificând clasa politică, a făcut ca distanţa dintre societate şi clasa politică să fie şi mai mare decât era. Şi nu putem să nu vedem că, imediat după Ordonanţa 13, lupta împotriva corupţiei s-a încheiat în România. Acestea sunt principalele două reproşuri la adresa lui. (...) Nu vorbesc de independenţa justiţiei, vorbesc de eficienţa justiţiei, pentru că în zona penală vedem zone întregi de corupţie de care nu s-a atins nimeni", a precizat Nicuşor Dan. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...
basescu
Traian Băsescu le cere Elenei Lasconi și lui Nicușor Dan să stea de vorbă și să stabilească un...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan: „De la ce funcţie în sus consideră BEC că un cetăţean are dreptul la liberă...
Election,In,Romania.,The,Hand,Of,Man,Putting,His,Vote
Sondaj CURS alegeri prezidențiale 2025. Cum arată astăzi topul candidaților. Scenarii pentru...
Te-ar putea interesa și
Ionut Moșteanu și Dominic Fritz
USR, după ce BEC a interzis partidului să-și exprime sprijinul electoral pentru Nicușor Dan...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: USR nu mă va sprijini financiar în niciun fel. Probabil vor exista împrumuturi în...
Crin Antonescu
Crin Antonescu îl atacă pe Nicușor Dan: "Încearcă să jefuiască de voturi o femeie fără apărare"
USR
Câți bani a cheltuit USR cu campania Elenei Lasconi și cum va fi gestionat bugetul după...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...