Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, a anunţat banca centrală.
De asemenea, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, transmite Agerpres.
Banca centrală a decis anul acesta, în două rânduri, scăderea ratei dobânzii cheie, în luna iulie, de la 7% pe an la 6,75% pe an, şi în luna august la 6,5% pe an. Dobânda cheie era nemodificată din luna ianuarie 2023.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!