Acum la Digi FM FUGEES - Killing me softly

Când începe pelerinajul la Sfânta Parascheva. Și moaştele Sfântului Pantelimon vor fi aduse spre închinare

Romania,,Iasi,,9,Oct,2023,-,Preparations,In,The,City
Catedrala Mitropolitană. Iași. Profimedia

Pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei prilejuit de Hramul Sf Parascheva va începe marţi, 8 octombrie, de la ora 6:00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, iar lângă racla cu moaştele sfintei urmează a fi aduse, de la o mănăstire de pe Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Pantelimon.

Directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Lucian Apopei, a declarat că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul dimineţii de 8 octombrie, în cadrul tradiţionalei procesiuni, şi va fi depusă ulterior în baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, în acest loc va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi începând de marţi, 15 octombrie.

Preotul Lucian Apopei a declarat, totodată, că anul acesta, alături de sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea "Sfântul Pavel" din Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

"Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept 'an omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi an comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi'. Aşadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iaşi în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârşeşte vindecări şi aduce multă alinare celor afectaţi de felurite boli", a declarat preotul Lucian Apopei, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Conform sursei citate, în data de 14 octombrie 2024, ziua de prăznuire a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9,30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Dan Negru/ Foto: Facebook
Dan Negru susține că este „pupător de moaște” și le răspunde celor care îi critică credința...
pelerinaj sfanta parascheva
Credincioșii așteaptă și 20 de ore să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. Peste 160.000...
pelerinaj sfanta cuvioasa parascheva
Peste 50.000 de oameni așteaptă la rând pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva...
IASI - SFANTA PARASCHEVA - PELERINAJ
Credincioșii strânși la Iași așteaptă peste 10 ore pentru a se închina la moaștele Sfintei...
Te-ar putea interesa și
pelerinaj sfanta parascheva
Peste 25.000 de oameni s-au închinat deja la racla cu moaștele Sfintei Parascheva
flori baldachin sfanta parascheva (2)
Ce semnifică culorile florilor de pe baldachinul cu racla racla Sfintei Parascheva. O familie...
pelerinaj sfanta cuvioasa parascheva
Pelerinaj record la Iași. Peste 360.000 de credincioși s-au închinat la moaştele Sfintei...
moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
30.000 de credincioși au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în doar...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Confuzie totală la FCSB - CFR Cluj! Nimeni nu a înțeles ce a făcut Istvan Kovacs la ultima fază
Confuzie totală la FCSB - CFR Cluj! Nimeni nu a înțeles ce a făcut Istvan...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...