Crin Antonescu, candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale, a vorbit despre rolul pe care soţia sa, Adina Vălean, europarlamentar şi fost comisar european, l-ar putea avea în calitate de primă doamnă.
”Deşi sunt un susţinător al familiei tradiţionale, nu am prejudecăţi, în orice caz nu consider că bărbatul trebuie să spună ce face femeia, nici dacă e preşedintele României”, a afirmat Antonescu, subliniind că, având în vedere vasta experienţă a soţiei sale în multe domenii, de la societate civilă la politică şi relaţii internaţionale, i-ar plăcea ca aceasta să se implice, dacă îşi doreşte.
”Pentru că m-aţi întrebat pe speţa mea, în ipoteza în care eu ies (preşedinte – n.r.), pentru că nu pot să vorbesc despre primele doamne ale altora, în primul rând să spun că, deşi sunt un susţinător al familiei tradiţionale, nu am prejudecăţi, în orice caz nu consider că bărbatul trebuie să spună ce face femeia, nici dacă e preşedintele României. Soţia mea are o carieră, soţia mea are o personalitate, soţia mea are nişte proiecte, are un mandat în Parlamentul European acum, deci va fi decizia ei dacă dacă doreşte (să se implice ca primă doamnă – n.r.)”, a afirmat Crin Antonescu la Antena 3.
![crin antonescu-adina valean](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aV1Jw/WjJsbWJURXVjbU56TFhKa2N5NXklMkZi/eVV5Um5OMGIzSmhaMlVsTWtZeU1ESTFK/VEpHTURJbCUyRk1rWXhNeVV5UmpJeE9E/a3lOalZmTWpFNE9USTJOVjlqJTJGY21s/dUxXRnVkRzl1WlhOamRTMWhaR2x1WVMx/MllXeGwlMkZZVzR1Y0c1bkpuYzlOVGt3/Sm1oaGMyZzlOV1psWlRFeCUyRk5XVmla/REl6WVRoaE1ETTNabVpsT0RGaE56VXdN/V1kxTmpnJTNELnRodW1iLmpwZyZ3PTgw/MCZoYXNoPWE2YjQ4N2Q0ZmY5ODdhYmM2Y2Q3ODAwZTJiY2JiNzMy.thumb.jpg)
Întrebat dacă a discutat cu Adina Vălean despre acest subiect, al implicării sale ca primă doamnă, Antonescu a răspuns: ”Nu vindem pielea ursului din pădure, adică mai e mult până atunci, dacă o fi să fie”.
El a mărturisit că soţia sa, ”vrând, nevrând trece şi prin încercarea” asta, arătând că în astfel de perioade ”nu ai cum să scapi de tot cortegiul de inconveniente, ca să nu le zic nenorociri, al unei campanii electorale, inclusiv toate mizeriile pe care le poţi auzi”.
”Revenind, nu ştiu ce va face, dacă va opta - ceea ce mi-aş dori, vă spun foarte sincer - să joace neoficial în rol de primă doamnă, cred că este un om care, din experienţa ei realmente notabilă în ceea ce priveşte relaţii internaţionale, din oamenii pe care îi cunoaşte, din modul de a gândi al unor politicieni, formaţiuni politice, poate fi preşedintelui de un real ajutor. De asemenea, este o persoană care mai demult, înainte de a intra în politică, a avut tangenţă, a avut legături şi a lucrat şi în societatea civilă, deci cred că ar putea să se alăture, să dinamizeze proiecte de real folos pentru societate. Dar nu vreau să vorbesc eu, care nu sunt nici măcar preşedinte”, a adăugat Crin Antonescu.
Cine este Adina Vălean, soția lui Crin Antonescu
Adina Vălean, a doua soție a lui Crin Antonescu, s-a născut în 1968 în județul Prahova. E europarlamentar din 2007, încă de când România a intrat în UE.
Din 2019 în 2024, aceasta a fost comisar european pentru Transporturi. De asemenea, a fost președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European, începând din iulie 2019.
Înainte de a intra în politică, Adina Vălean a fost profesoară de matematică. În 1997, a devenit director pentru relaţia cu Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport în Ministerul Tineretului şi Sportului, condus la acea vreme de Crin Antonescu, care ulterior i-a devenit soţ. Din 1999 până în 2001 a lucrat în organizaţii non-guvernamentale, ca director de programe al Asociaţiei Române pentru Libertate şi Dezvoltare şi ca director general al Fundaţiei “Institutul pentru Liberă Iniţiativă”. S-a înscris în PNL în 1999, scrie libertateapentrufemei.ro.
Adina Vălean și Crin Antonescu s-au căsătorit în septembrie 2009, după ce își recunoscuseră relația cu câteva luni înainte. “Da, am o relație sentimentală cu Crin. Suntem doi oameni liberi care se iubesc, nu văd care ar fi problema”, spunea, la acel moment, Vălean.
Nunta a avut loc la Bruxelles, la Consulatul României. Crin Antonescu a mai fost căsătorit și are o fiică. Prima lui soție a murit în 2004.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!