Corina Martin, cunoscută pentru relația sa strânsă cu fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, și implicată în diverse comitete, comisii și asociații cu tematică turistică, a fost desemnată să conducă procesul de înființare a Organizației de Management al Destinației (OMD) România.
OMD-urile vor fi organisme care vor coordona promovarea turistică din România. Ele sunt organizate pe mai multe etaje: locale, regionale și cel național. Sunt compuse din autorități și operatori privați. Ele au fost gândite să funcționeze în cascadă, ideea fiind că autoritățile locale și operatorii locali știu mai bine ce avantaje și ce nevoi au zonele în care activează. Astfel, ar urma să se facă strategii care s=ar centraliza la acest OMD național, care ar avea astfel o imagine clară cu care să facă strategia națională de turism. OMD România ar urma să funcționeze pe lângă Ministerul Turismului, la masă cu șefii patronatelor din turism.
Ea a deținut în trecut o firmă de turism care a dat faliment. Ulterior a devenit președinta asociației Dobrogea Litoral și e partenera mai multor asociații de profil, cu precădere din Constanța. A fost și candidat la primăria Constanța, dar fără succes.
Citește mai mult pe digieconomic.ro
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!