Premierul demis Florin Cîțu a anunțat că angajații din sănătate, atât din sectorul public, cât și din sectorul privat, care nu sunt vaccinați și nu au trecut prin boală, vor trebui să se testeze pe banii lor.
„Alături de patru membri ai guvernului, Kelemen Hunor, Cseke Attila și Lucian Bode, am semnat un proiect de lege pe care îl vom depune în Parlament. Pe scurt, angajații care nu sunt vacinați și nu au trecut prin boală din sistemul de sănătate public și privat vor trebui să se testeze pe banii lor”, a anunțat premierul interimar Florin Cîțu.
În aceeași situație se află și angajații IGSU și IGAv (Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne), la propunerea ministrului de Interne, Lucian Bode.
„Dacă nu am fi avut moțiunea de cenzură săptămâna trecută am fi avut acest proiect de lege aprobat în ședința de guvern și apoi transmis Parlametului în procedură de urgență”, conchide Cîțu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!