Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat miercuri, 30 august, un copil, cetăţean turc, în vârstă de aproximativ 2 ani, ascuns în portbagajul unui autoturism. Autovehiculul era condus de un cetăţean german de origine turcă, care a declarat că este unchiul copilului.
”În data de 30.08.2023, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean german de origine turcă, în vârstă de 50 de ani, la volanul unui autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Germania. Împreună cu şoferul mai călătoreau, ca pasageri, un alt adult, cetăţean turc şi doi minori, cetăţeni germani”, anunţă Poliţia de Frontieră.
Cu ocazia controlului de frontieră, în portbagajul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns sub bagaje, un copil în vârstă de 2 ani.
”Cu privire la cele constatate, conducătorul autoturismului a prezentat paşaportul minorului, a declarat că acesta este nepotul său şi intenţiona să se deplaseze cu el în Germania. Întrucât minorul nu deţinea viză de intrare pe teritoriul Uniunii Europene, bărbatul l-a ascuns în portbagaj. Având în vedere aspectele constatate, în baza Protocolului româno-bulgar, cei în cauză au fost preluaţi de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, precizează Poliţia de Frontieră.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!