Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre cazul fostului primar a Capitalei Sorin Oprescu. Acesta din urmă era de negăsit după ce a fost condamnat la închisoare cu executare.
Jurnalistul a amintit despre cazurile mai multor fugari, care au scăpat de închisoare.
„Probabil că va reuși domnul Oprescu să tragă de timp, așa cum face Elena Udrea în Bulgaria. Asta urmărește să facă și Sorin Oprescu în Grecia. Să vedem cât o să țină.
Din câte am auzit, ultima știre, încearcă să depună actele pentru azil politic. Azi politic în interiorul UE mi se pare absurd. Grecia și România sunt țări ale Uniunii Europene, nu cred ca e posibil. Adică, ceea ce a reușit Sebastian Ghiță fugind în Serbia, cu care nu avem tratat de extrădare, nu cred că poate reuși Sorin Oprescu. Dar să tragă de timp poate.
Obiectivul este, atât în cazul domnului Oprescu, cât și în cazul doamnei Udrea, ceea ce a reușit de pildă Puiu Popoviciu, care nici în ziua de azi nu a venit să-și execute pedeapsa în România. S-a dus la Londra, a reușit cu justiția de acolo să evite aducerea în țară”, a declarat CTP la Digi24.
Jurnalistul critică dur justiția din România.
„Și asta ce arată? Arată, în general, că așa cum e justiția în România, care permite de ani și ani celor care au o condamnare definitivă cu executare să fugă din țară, rezultă de aici că e rentabil să furi, e rentabil să iei mită, e rentabil să faci evaziune fiscală și toate genurile de infracțiuni, pentru că justiția română îți permite să scapi de pedeapsă. Să vedem până când”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul a mai spus că Sorin Oprescu este „imaginea politicianului român”.
„Sigur, că aș fi acuzat dacă aș generaliza dacă aș spune că asta este imaginea politicianului român, dar, așa cum istoria politică a României din ultimii 32 de ani o demonstrează, sunt multe, înfricoșător de multe cazuri de politicieni români care au comis astfel de acte de corupție, acte de trafic de influență, de furt, de spălare de bani. Are vreo 4 capete de acuzare Sorin Oprescu, deci cazul Sorin Oprescu este o tipologie des întâlnită printre politicienii români. Asta cred că este cea mai corectă formulare.”
Reamintim, Sorin Oprescu a fost prins în Grecia. El a fost dat în urmărire generală de Poliția Română vineri, 13 mai, după ce instanța l-a condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, iar polițiștii nu l-au găsit acasă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!