„Din acest moment mingea se întoarce în terenul președintelui Klaus Iohannis”, spune Dacian Cioloș, după ce guvernul propus de el nu a primit votul de încredere. Întrebat despre refacerea coaliției în jurul PNL, condus de Florin Cîțu, Cioloș spune: „Cîțu e non-soluție”.
„Am fost astăzi în Parlament cu o propunere de soluție la situația de criză în care ne aflăm. Am discutat și parlamentarii au discutat despre soluții, dar practic au respins singura soluție pe care au avut-o pe masă. Pentru că exact cei care ne acuzau pe blocăm găsirea unei soluții sunt cei care au prelungit situația de criză politică în care ne aflăm. Nu au făcut nicio propunere alternativă în urmă cu o săptămână, însă astăzi au vorbit din nou despre lipsa de soluții și despre faptul că noi am blocat găsirea unei soluții”, a declarat Cioloș, imediat de guvernul propus de el a picat la vot.
USR rămâne în continuare cu responsabilitatea asumată de a contribui la găsirea unei soluții, însă e important ca și celelalte forțe politice să își asume responsabilitatea „pentru mai ales ce nu au făcut, pentru că au stat pe margine, pentru că sunt în căutarea unor variante care să aranjeze problemele interne din partid și nu să răspundă crizelor cu care se confruntă România”, spune liderul USR, potrivit MEDIAFAX.
Din acest moment mingea se întoarce în terenul președintelui Klaus Iohannis, afirmă Cioloș: „vom vedea care sunt propunerile dânsului, nu discutăm și nu comentăm tot felul de speculații ipotetice despre ce ar putea să facă un partid sau altul pentru că singurul lucru pe care l-am constatat în aceste zile este că au stat deoparte și nu și-au asumat responsabilități și așteptăm să vedem în ce fel își asumă soluții adevărate. Însă, din punctul nostru de vedere, soluțiile înseamnă în primul rând asumare. Nu am văzut asumare până acum”.
Întrebat despre refacerea coaliției în jurul PNL, condus de Florin Cîțu, Cioloș spune: „Cîțu e non-soluție, a picat deja în Parlament”.
„Suntem în situația asta pentru că Florin Cîțu a adunat o majoritate puternică în Parlament care a trimis guvernul condus de el acasă. Cum pot să spui că asta e soluția?”, a adăugat liderul USR, scrie MEDIAFAX.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!