Analistul Sorin Ioniță spune că miza pentru Camera de Comert a României o reprezintă cele 46 de hectare de la Romexpo. El consideră că aceasta este explicație pentru apariția comunicatului în care președintele Camerei se declară solidar cu premierul Ciucă, acuzat de plagiat, scrie Europa Liberă.
Camera de Comerț și Industrie susține că România are nevoie de „stabilitate politică și guvernanță și nu trebuie să îl judece pe premierul Ciucă”. Poziția Camerei de Comerț vine în contextul în care jurnalista Emilia Șercan a scris în PressOne că Nicolae Ciucă ar fi plagiat în teza sa de doctorat. Premierul a negat acuzațiile și a cerut analizarea lucrării.
„Ne-am săturat de atacuri și scandaluri sterile, de instabilitate și destabilizatori. Cu ce și cui ajută un nou scandal (de plagiat) acum când presiunile zilei de azi ne fac să nu știm ce va fi mâine – vrem cu toții ca Statul să facă și să dreagă, însă, în continuu, îi tragem frâna de mână”, este poziția Camerei de Comerț și Industrie, într-un comunicat intitulat sugestiv „Je suis Ciucă”.
Sorin Ioniță, analist la Expert Forum, vorbesște despre mesajul venit din partea Camerei de Comerț și Industrie, condusă de Mihai Daraban. Totul se reduce la interesul pe care Camera îl are pentru a obține 46 de hectare din partea statului, în zona Romexpo, spune acesta. Valoarea terenului este de aproape 500 de milioane de euro. Un proiect de lege care are ca temă acest transfer se află în Camera Deputaților la vot final. Proiectul ar urma să fie gata în 40 de ani, perioadă în care se vor investi peste 2,87 miliarde de euro.
„Când se întâmplă așa ceva ieșit din comun, ca timing, ca ton, ca orice, să căutăm adevăratul motiv: Romexpo. E ditamai elefantul în mijlocul camerei. Nu pot să desprind reacția asta bizară de afacerea Romexpo, e un mega-tun”, avertizează Sorin Ioniță, potrivit Europa Liberă.
Legea prin care complexul Romexpo primește în proprietate gratuită un teren de 46 de hectare a fost trimisă de președintele Iohannis la reexaminare în Parlament. Parlamentarii USR au acuzat că proiectul este făcut cu dedicație pentru „grupul Iulius”, care are interese economice comune cu ale Camerei de Comerț și Industrie.
Analistul Expert Forum remarcă că nu a existat o preocupare din partea Camerei să se pronunțe pe o problemă sensibilă, criza energetică, dar a comunicat despre eventualul plagiat al premierului.
„Este vorba de grupul de la Iași, care presează de o bucată de vreme pentru terenul de la Romexpo. Dumnealor sunt foarte preocupați să-și depună omagiile ca să vadă că sunt acolo și apără partidul. Se apropie la vot Romexpo și va fi scandal uriaș. Nu putem pleca după fenta că pe domnul Daraban l-ar preocupa o secundă integritatea academică. Mesajul este: șefu’ suntem și noi aici, avem două degete sus. Nu e un fel de a te face remarcat sofisticat, de secolul XXI. E un fel de balcanism din filmele de Kusturica”, este opinia lui Sorin Ioniță, conform Europa Liberă.
O posibilă explicație este că nu se știe dacă Nicolae Ciucă este de acord cu votarea proiectului.
Omul de afaceri, Iulian Dascălu dorește să construiască la Romexpo, aflat în zona elegantă din nordul Capitalei, un ansamblu rezidențial în valoare de 2,8 miliarde de euro
Camera de Comerț Vâlcea s-a delimitat de comunicatul oficial „Je suis Ciucă!”.
Valentin Cismaru, președintele Camerei de Comerț Vâlcea, susține că președintele Camerei Naționale a dat comunicatul pentru un interes nelegitim: acapararea celor 40 de hectare de teren de la Romexpo, pe care să le atribuie apoi discreționar unor firme agreate de partidele care îl susțin.
„Stabilitatea nu poate fi condiționată de închiderea ochilor față de eventuale hoții, așa cum ni se cerea în anii 90, să lăsăm politicienii să fure, că țara are nevoie de liniște”, a fost poziția exprimată de Cismaru.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!