Acum la Digi FM Marius Dobre DR. DRE FEAT SNOOP - Next Episode(CENSORED)

Directorii CFR spun că protestul spontan e ilegal

CFR Marfă, tren, locomotivă, transport feroviar
Foto: facebook.com/CFRMarfa.RO

Directorii de la CFR spun că legea nu permite o majorare salarială în acest moment și le cer angajaților care au declanșat o grevă spontană să se întoarcă la lucru. Consecințele pentru economie sunt foarte grave, adaugă ei. Peste 100 de trenuri sunt afectate de protestul spontan al angajaților din transportul feroviar, iar în 54 de stații este oprită activitatea.

„Această acțiune este una spontană. E vorba de oprirea activității de către personalul CFR SA de la funcțiile impiegat de mișcare și operatori din centrele de conducere a circulației trenurilor. Nu este o grevă propriu-zis și, cel mai important, este ilegală”, a spus Alexandru Ioan Simu, directorul CFR Infrastructură.

„Am avut o întâlnire cu dl ministru și am găsit soluțiile potrivite pentru a depăși acest moment, dar aceste soluții trebuie să fie și sustenabile din punct de vedere economic. Ca vechi CFR-ist, îi rog pe toți colegii mei să înceapă deîndată lucrul, pentru că acțiunea lor se răsfrânge în economia națională, nu doar în transportul călătorilor, ci și în transportul mărfurilor pe calea ferată. Consecințele în acest moment sunt deosebit de grave”, a adăugat Simu.

El a precizat că 7 din cele opt regionale CFR au oprit activitatea, iar singura regională unde activitatea nu a fost oprită este cea de la Timișoara.

„Din punct de vedere al CFR Călători nu există o problemă la ora aceasta. Fiind vorba de o grevă spontană, nici nu știm dacă avem sau nu avem, pentru că trenul se oprește și nu mai știm cine-l oprește”, a spus Traian Preoteasa, directorul CFR Călători.

„Greva spontană nu și-o asumă nimeni, teoretic, doar că ea creează prejudicii. Și colegii trebuie să știe că aceste prejudicii nu pot fi suportate pe costurile companiilor. Fac apel la toți colegii să deblocheze și să dea drumu

Preoteasa a spus că salariile nu pot fi mărite în condițiile în care legea nu prevede acest lucru. El a adăugat că va sesiza organele de cercetare penală și că banii pe bilete vor fi returnați călătorilor care au fost afectați de greva spontană.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
Eurovision 2025/ Shutterstock
Republica Moldova se retrage din concursul muzical Eurovision 2025...
Aventura lui Lewis Hamilton la Ferrari a început/ Profimedia
Aventura lui Lewis Hamilton la Ferrari a început. Primul tur la...
66th GRAMMY Awards - Show
Trevor Noah va găzdui premiile Grammy pentru al cincilea an...
Pe aceeași temă
GARA DE NORD - CFR - GREVA SPONTANA
Biletele de tren se scumpesc din 15 decembrie, anunță CFR. Cât va costa un bilet sau abonament
Toplița-Galautas34
Traficul feroviar, grav afectat de vremea nefavorabilă: Intervenții în desfășurare în mai...
Galati,,Romania,-,December,16th,,2024:,Interregional,Cfr,Train,Arrivied
81 de trenuri vor staţiona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru trecerea la ora oficială...
tren
Un conductor de tren a fost arestat, după ce a dat mită peste 6.000 de lei unui inspector CFR...
Te-ar putea interesa și
CFR
Până când mai pot beneficia studenții de facilitățile pentru transportul feroviar pe baza...
CFR
Elevii vor beneficia de gratuitate la transportul cu trenul pe baza vizei de anul trecut până...
Sighisoara,,Romania,-,July,23,,2019,:,Sighisoara,Railway,Station
Cinci trenuri de călători au întârzieri cuprinse între două şi şase ore, după defectarea unui...
Aglomerație în gara din Costinești
Sute de pasageri, nevoiţi să aştepte trenul în soare, în halta Costineşti. Reacţia CFR...
Partenerii noștri
Digi24 Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a confruntat pe Bolojan: numită pe filiera PSD în mai multe instituții. Ce avere are
Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a confruntat pe Bolojan...
DigiSport A fost nevoie să îi rezilieze contractul. PSG și Juventus au rezolvat transferul jucătorului de 60.000.000 €
A fost nevoie să îi rezilieze contractul. PSG și Juventus au rezolvat...
PeRoz Meghan Markle și prințul Harry, criticați de vecinii lor: „Nu înțeleg de ce ar fi renunțat la diademe, încercările lor sunt disperate”
Meghan Markle și prințul Harry, criticați de vecinii lor: „Nu înțeleg de...
Film Now James Cameron, încântat de cum merge producția la Avatar 3: "Avem câteva secvențe extrem de ingenioase. Îți vor ține pulsul ridicat"
James Cameron, încântat de cum merge producția la Avatar 3: "Avem câteva...
Digi World Cu ce complicații severe se pot alege cei care nu-și tratează refluxul gastroesofagian, una dintre cele mai întâlnite boli digestive
Cu ce complicații severe se pot alege cei care nu-și tratează refluxul...
Stirile Kanal D Ei sunt românii de lângă Donald Trump. Dragoş Sprînceană, Gabriel Constantin și Bogdan Boerean sunt oameni de bază ai președintelui SUA
Ei sunt românii de lângă Donald Trump. Dragoş Sprînceană, Gabriel...
ProFM Dua Lipa, moment de panică după ce fanii s-au furișat în hotelul din Chile în care era cazată. Au luat cu asalt ușa dormitorului
Dua Lipa, moment de panică după ce fanii s-au furișat în hotelul din Chile...
Digi Life Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte miliarde de euro au cheltuit
Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
Aerial,View,Of,The,Famous,Mirador,View,Point,Balcon,De
Atenţionare de călătorie. Cod portocaliu de ploi intense şi intensificări ale vântului în...
Două cutremure de magnitudini 3,3 şi 3,1 pe Richter/ Shutterstock
Cutremur în judeţul Galaţi. Seismul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri
elena lasconi (2)
Elena Lasconi: „România condusă de PSD nu-i protejează pe cei vulnerabili, ci doar pe speciali”
Berlin,germany,10.01.2023,,Hand,Mitmore,And,More,Knife,Attacks,In,Germany.
Doi morți, inclusiv un copil de 2 ani, într-un atac cu cuțitul într-un parc din sudul Germaniei