Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi, 6 martie, că premierul Marcel Ciolacu i-a promis că îşi va da demisia, în cazul în care partidul pe care ea îl conduce va susţine candidatura lui Crin Antonescu la Preşedinţia României.
Pe de altă parte, lidera USR şi-a anunţat la rândul ei disponibilitatea de a renunţa la candidatura pentru prezidenţiale, în cazul în care partidele din coaliţie ar accepta să îl susţină pe Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai.
"Suntem într-un moment în care, din dragoste pentru ţara noastră, ar trebui să ne scuturăm de orgolii şi să luăm o decizie înţeleaptă. Sunt două zile în care ar trebui să dialogăm şi mă bucur că am simţit deschidere din punctul acesta de vedere. Pe de altă parte, premierul mi-a spus că şi-ar da demisia din funcţia de premier, dacă noi l-am susţine pe Crin Antonescu. Şi i-am spus să îşi pună o singură întrebare: dacă vreun român care a plecat din România să muncească în diaspora ar vota vreodată un preşedinte care în ultimii zece ani nu a muncit deloc şi care atunci când a fost în Parlament era cunoscut ca un chiulangiu", a spus lidera USR într-o declaraţie acordată presei, citată de Agerpres.
Lasconi a precizat că USR va lua o decizie în urma discuţiilor din forurile de conducere ale partidului. A spus că ar fi exclus ca USR să susţină un om care "în ultimii zece ani nu a muncit deloc". Lidera USR a subliniat că îl susţine pe Ilie Bolojan pentru funcţia de preşedinte al României.
"Eu voi merge să vorbesc cu colegii mei, pentru că nu iau decizii de una singură, dar vă spun că am fost în ţară şi m-am întâlnit cu filialele noastre. În fiecare zi am câte un 'call' cu filialele din ţară unde nu am ajuns. Eu cred că în momentul de faţă este exclus ca noi să susţinem un om care în ultimii zece ani nu a muncit deloc. În aceste două zile ar trebui să fim înţelepţi. În aceste două zile ar trebui să îl sprijinim pe Ilie Bolojan pentru funcţia de preşedinte al României", a mai spus ea.
Lasconi a explicat că îl susţine pe Ilie Bolojan deoarece acesta este "în creştere" în sondajele de opinie. Ea apreciază că dacă Nicuşor Dan sau Crin Antonescu ar ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale, ar câştiga candidatul "izolaţioniştilor". Potrivit lui Lasconi, Marcel Ciolacu îl susţine pe Crin Antonescu, dar este în continuare "deschis" dialogului.
"Trăim momente foarte dificile pentru România şi am venit să discut foarte deschis cu premierul Marcel Ciolacu. I-am comunicat că pentru binele României şi pentru a fi siguri că vom avea un preşedinte proeuropean, un preşedinte care să lucreze pentru ţara asta, un preşedinte care are şanse să câştige în turul doi - nu e doar importat să intri în turul doi, e important să şi câştigi în turul doi - i-am comunicat că eu aş fi dispusă, iar acesta nu este un semn de slăbiciune, ci unul de iubire pentru ţara mea, aş fi dispusă să renunţ la candidatură şi să îl susţinem pe Ilie Bolojan", a adăugat Lasconi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!