Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă că partidul pe care-l conduce şi-ar dori să intre la guvernare, însă a constatat că celelalte formaţiuni pro-europene nu doresc USR în Guvern. Ea subliniază că la negocieri ”se uită să se vorbească despre oameni”.
”Bineînţeles că ne-am dori să fim la guvernare, să punem umărul pentru că ştim că avem colegi foarte buni, foarte pricepuţi, într-un moment greu pentru România, dar ei nu ne vor şi am observat asta încă de la începutul negocierilor”, a afirmat Elena Lasconi, miercuri seară, la B1 Tv.
Ea a precizat că, de fiecare dată când a mers la negocieri, a constatat că USR nu e dorit la guvernare, că celelalte trei formaţiuni erau ”aliniate”, ea arătând că la negocieri ”se uită să se vorbească despre oameni”.
Lasconi a subliniat că cele opt puncte propuse de USR celor de la PSD, PNL şi UDMR nu au reprezentat ”un ultimatum”.
Lasconi a afirmat că ”bugetul de anul viitor este îngrozitor”, susţinând că în ultimii ani ”se prezintă bugete fake, adică mincinoase”.
”Este foarte rău ce se va întâmpla, pentru că nu avem bani şi trebuie făcute nişte reduceri de cheltuieli groaznice, dar semnalul pe care l-am simţit eu de la negocieri este că până la alegerile prezidenţiale nu se vor lua măsuri care trebuie luate, importante”, a adăugat Lasconi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!