Fermierii şi transportatorii protestatari doresc să participe activ la discuţiile cu reprezentanţii Guvernului pentru rezolvarea problemelor semnalate şi spun că nu vor pleca din stradă până când nu se vor găsi soluţii concrete şi imediate.
"Apreciem eforturile Guvernului de a iniţia dialogul social tripartit între angajatori, organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice locale şi centrale. În acest sens, manifestăm dorinţa de a participa activ la aceste discuţii, subliniind că fermierii şi transportatorii prezenţi în stradă în această a 7-a zi de protest spontan doresc să fie parte integrantă a procesului de rezolvare a problemelor semnalate Guvernului şi autorităţilor. Este important de subliniat că, în calitate de fermieri şi transportatori, nu ne aflăm aici pentru a negocia, ci pentru a obţine soluţii şi rezolvări la problemele cu care ne confruntăm. Refuzăm ideea că aceste acţiuni ar putea fi interpretate drept negocieri, ci sunt un demers ferm în vederea găsirii unor soluţii concrete şi imediate", a declarat, la Afumaţi, fermierul Ionuţ Cercel, transmite Antena3.
Acesta a precizat că protestele vor continua până când vor vedea primul act normativ pentru găsirea unor soluţii aplicabile, pentru rezolvarea a cât mai multor probleme semnalate.
"Reiterăm mulţumirile noastre pentru deschiderea dialogului. Ne exprimăm speranţa că discuţiile vor conduce la măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale fermierilor şi transportatorilor din România. Vom continua protestele în mod paşnic şi civilizat, dezicându-ne de orice act de vandalism şi încălcare a legii. Vom continua până când vom vedea primul act normativ pentru găsirea unor soluţii aplicabile, pentru rezolvarea a cât mai multor probleme semnalate, soluţii pe care nu dorim să le vedem cu impact negativ din punct de vedere economic şi social", a mai spus Cercel, care a citit un comunicat "semnat în mod simbolic 'fermierii şi transportatorii protestatari'".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!