Revin firmele căpușă în Primăria Capitalei, spune Gabriela Firea. Reacția sa vine după ce primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că serviciul curățenie în parcuri ar putea fi externalizat.
„Revin firmele căpușă în Primăria Capitalei! A anunțat azi primarul externalizarea întreținerii parcurilor. Să plătească firmelor-prietene de trei-patru ori mai mult decât companiilor municipale”, este reacția fostului primar general al Capitalei Gabriela Firea.
Luni dimineața, zeci de angajați ai Primăriei București au mers în parcul Cișmigiu pentru a face curățenie. La fața locului s-a aflat și primarul general Nicușor Dan care a anunțat că serviciul curățenie în parcuri ar putea fi concesionat unor firme.
„Externalizare înseamnă să facem o achiziție publică... Dacă vom lua această decizie înseamnă o firma să facă curat pe alei, pe iarbă, să golească coșurile de gunoi”, a precizat Nicușor Dan.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!