Comisia Europeană va propune, luna viitoare, o legislație prin care va impune o mufă unică pentru încărcătoarele pentru telefoane mobile și alte dispozitive în spațiul comunitar, scrie Euractiv, care citează surse apropiate situației.
Comisia promovează de peste un deceniu ideea unui sistem de încărcare care să se potrivească la toate dispozitivele.
Inițiativa vine din partea cuplului Solomon Passy-Gergana Passy, cetățeni bulgari și a fost preluată de comisarul european Günter Verheugen pe când era șef peste industrie și companii.
Dacă proiectul va avea succes, Apple va avea de pierdut deoarece produsele companiei au un sistem propriu de conectare și încărcare a dispozitivelor mobile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!