Acum la Digi FM Marius Dobre KYLIE MINOGUE - Can t get you out of my head

Guvernul a aprobat reducerea prețului carburanților cu 50 de bani

BENZINA_20_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam / Octav Ganea

Guvernul a aprobat joi ordonanța de urgență care prevede reducerea prețului carburnaților cu 50 de bani. După decizia executivului, ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat că măsura intră în vigoare din această noapte, însă ar mai putea trece câteva zile până vom vedea prețuri mai mici la pompă.

„S-a aprobat această reducere. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care o vor aplica voluntar lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță. Să le lăsăm totuși un termen scurt în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată se reflecte aceste modificări”, a declarat ministrul Energiei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că dacă benzinarii vor crește prețurile artificial, această majorare va fi încadrată la „acțiuni speculative”.

„În situația în care vor exista creșteri de prețuri acestea vor fi încadrate la acțiuni speculative și vor fi sancționate”, a spus acesta.

Potrivit ministerului Finanțelor, companiile vor putea deconta cei 25 de bani printr-un „mecanism simplificat”.

„În termen de 15 zile, printr-un ordin al președintelui ANAF se va stabili modelul de declarație pe care vor trebui să o depună. Compensarea se va face cu obligațiile fiscale a acestora, TVA, impozit pe profit, etc. Estimăm că stingerea se va face pe partea de TVA”, a transmis secretarul de stat din ministerul Finanțelor.

Măsura se va aplica în perioada 1 iulie - 30 septembrie.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Marinar cercetat penal după ce a furat motorină de pe o macara plutitoare care aparţine firmei...
Compensarea prețului carburanților ar putea fi eliminată din 2023/ Shutterstock
Prețurile la carburanți cresc de la 1 ianuarie. Cât vor costa costa benzina și motorina în...
Ambulanță SAJ Galați
O fetiță de un an şi jumătate a ajuns în stare gravă la spital, după ce a băut benzină din...
Locomotivă cu incendiu
Incendiu la locomotiva unui marfar din Bihor. 22 de vagoane încărcate cu motorină erau...
Te-ar putea interesa și
virgil popescu digi
Virgil Popescu, reacție după intrarea în vigoare a embargoului UE asupra motorinei ruseşti...
Plin de benzină sau motorină, alimentarea mașinii cu carburanți sau combustibili
Eliminarea subvenției de 50 de bani la carburanți, o greșeală a Guvernului. Analistul Mircea...
Flag,Of,Hungary,On,The,Car's,Fuel,Filler,Flap,With
Șoferii din Ungaria trec graniţa ca să facă plinul mașinilor după ce preţul carburanților la...
BENZINA_20_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Prețurile motorinei și benzinei au crescut. Weekend-ul acesta a fost marcat de majorări la...
Partenerii noștri
DigiSport Marius Șumudică nu are teamă: ”Mergem să ne batem”
Marius Șumudică nu are teamă: ”Mergem să ne batem”
PeRoz Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv...
Film Now Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună și-a retras cererea
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când...
Digi World A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Rome, Basilica of San Giovanni in Laterano, Diocesan Assembly with Pope Francis: Mending the Rift: Beyond Inequalities .
Papa Francisc este "bucuros" că a ieşit din reşedinţa sa, dar rămâne în...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
TIR
Șofer român de TIR, condamnat la 10 ani de închisoare și la plata unei amenzi de peste 25 de...
Bebeluș mort, copil, nou-născut
O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare in vitro a încurcat...
Smiley, Alex Velea, Connect-R - Nu Ma Ierta - DCDG
Smiley, Alex Velea și Connect-R lansează piesa „Nu mă ierta” și anunță un album comun istoric
NANTERRE, FRANCE - JULY 29: David Popovici of Romania celebrates his gold medal during the Men™s 200m Freestyle Medal Ce
David Popovici, din nou în bazin, la opt luni de la Olimpiada de la Paris: „Am ales conştient...