O femeie în vârstă de 31 de ani a fost atacată de un bărbat pe trotuarul din zona Gării de Nord din Capitală, fiind lovită cu un cuţit de mai multe ori. A reuşit să scape cu viaţă, cu ajutorul unei prietene care o însoţea.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 17,00, bărbatul fiind prins de poliţişti şi reţinut.
Pe imaginile suprinse de camerele de luat vederi din zonă se observă cum bărbatul înarmat cu un cuţit se îndreaptă spre cele două femei, care stăteau de vorbă pe trotuar. El o atacă pe una dintre ele, pe care se pare că o cunoştea. După ce îi aplică femeii mai multe lovituri cu cuţitul în zona toracelui, intervine prompt cealaltă femeie, care reuşeşte să îl prindă pe agresor de mâna neînarmată şi să îl îndepărteze de lângă victimă. În zonă vin rapid mai mulţi trecători, iar cele două femei reuşesc să scape.
"În data de 25.02.2023, în jurul orei 17,00, un bărbat în vârstă de 52 de ani, având asupra lui un cuţit, s-a deplasat în zona Gării de Nord din Bucureşti, unde se afla victima, o femeie în vârstă de 31 de ani, şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuţit ce au vizat toracele şi gâtul. Victima a încercat să se apere de lovituri, iar în sprijinul său a intervenit o altă persoană care a reuşit să îndepărteze agresorul. Cel din urmă s-a retras între două autoturisme şi ameninţa că se va sinucide folosind cuţitul respectiv, dar a fost imobilizat de organele de poliţie sosite la faţa locului. Întregul incident a avut loc în faţa mai multor persoane care se aflau în zonă. Victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" pentru îngrijiri medicale, având plăgi în zona toracelui şi a braţului cu care s-a apărat, starea sa fiind în prezent una stabilă", anunţă Parchetul Capitalei, potrivit Agerpres.
Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurori.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!