General maior Benone Duduc din cadrul IGSU a explicat că în urma unui control din anul 2020 la societatea care se ocupa cu distribuţia de GPL de la Crevedia a fost retrasă autorizaţia de securitate la incendiu, întrucât nu se mai respectau măsurile de siguranţă. Au urmat apoi amenzi în valoare de 50.000 de lei. Mai multe instituţii au fost anunţate de această situaţie. Ulterior, firma a notificat că îşi închide acel punct de lucru.
„Obiectivul a fost autorizat de către ISU Dâmboviţa în octombrie 2011 ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule cu capacitate de 4.000 de litri. În 30 iulie 2020, în urma unor sesizări, se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiie de securitate la incendiu”, a declarat Benone Duduc, transmite News.ro.
Reprezentantul ISU a adăugat că au urmat alte amenzi.
Pompă neomologată pentru transferarea GPL-ului
„În consecinţă, ISU constată pierderea autorizaţiei şi totodată constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transferarea GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07. În data de 28.09, se efectuează un nou control inopinat, se constată că obiectivul fucţiona în continuare, se constată funcţionarea ca faptă contravenţională, fără autorizaţia de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei şi de asemenea se constată pe amplasament un rezervor neomologat din care se transfera GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei. Deci 40.000 de lei sancţiune în data de 28.09”, a adăugat Duduc.
Mai multe instituţii au fost anunţate despre neregulile de la societatea din Crevedia
Benone Duduc a mai spus că mai multe instituţii au fost anunţate despre deciziile luate în privinţa societăţii din Crevedia.
„În urma controlului din iulie, urmare a constatării pierderii valabilităţi autorizaţiei, ISU notifică Instituţia Prefectului şi Oficiul Registrului Comerţului. Mai notifică Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia. În 30.09, societatea emite o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor prin care închide punctul de lucru de la Crevedia şi se notifică Registrul Comerţului care emite certificat constatator prin care ia act de hotărârea AGA şi în 13.10 notifică ISU Dâmboviţa cu privire la faptul că punctul de lucru a fost închis şi anexează hotărârea AGA şi certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului”, a mai spus Duduc.
Exploziile din Crevedia
- Ciolacu: Cine se va face vinovat va suporta rigorile legii, indiferent de cine vorbim în acest moment
- Stația GPL unde care s-au produs sâmbătă exploziile din Crevedia aparține unei firmei deținute de fiului primarului din Caracal
- Raed Arafat, după exploziile de la Crevedia: Firma nu avea documente sau autorizaţie să funcţioneze
- Explozii la o staţie GPL, în Crevedia. Doi morți și 56 de răniți. Parchetul General a preluat ancheta
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!