Medicii cer mai multă protecție în spitale din cauză că au crescut cazurile de violență din partea pacienților ori din partea familiilor acestora. Au fost situații în care cadrele au fost amenințate cu topoare. Ultimul caz șocant a avut la spitalul din Fetești, unde un medic a fost lovit de un pacient, pentru că serviciul de radiologie nu era funcțional.
Este ora 13:00 și suntem la Institutul „Marius Nasta”. Ruda unui pacient nu vrea să plătească taxa de parcare în spital și a agresat agentul de pază. În același timp, în spital, un pacient amenință asistentele.
„Este vorba de amenințări fizice și amenințări de viol, sigur, ele nu s-au concretizat, dar este suficient ca personalul medical să nu se simtă în siguranță. Este vorba în general de personal de sex feminin, personal care rămâne noaptea să supravegheze pacienții. Cadrele medicale solicită un echipaj de poliție, care constată și pleacă. Medicii spun că se tem pentru viața lor și vor mai multă protecție”, ne spune Dragoș Cosmin, șef secție pneumologie la „Marius Nasta”.
Cadrele medicale de la Institutul „Marius Nasta” apelează la poliție cel puțin o dată pe lună la poliție, pentru că nu se simt în siguranță din cauza agresivității pacienților sau a familiilor acestora. Și nu e singurul spital în care se întamplă acest lucru.
„Noi am avut asistente tăiate în gardă, la noi în UPU s-a intrat cu toporul, la noi s-au rupt calculatoarele și s-au aruncat pe pereți pentru motive absurde, că de ce nu mergem la etajul 5 să o vedem pe mama?...”, povestește Fiorela Mitoiu, medic-șef UPU la Spitalul Pantelimon.
Urmăriți integral reportajul Digi24 despre violența în unitățile spitalicești:
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!