Premierul Nicolae Ciucă a trimis un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii. Deloc întâmplător, cuvântul pace este de gen feminin, a scris premierul în mesajul său.
Nicolae Ciucă a vorbit despre rolul femeilor în societate și despre pace.
„Ele aduc viață, speranță și echilibru. Sunt deschizătoare de drumuri în multe „domenii, sunt creative și îmbrățișează inovația și progresul. Se află în prima linie a celor mai dificile misiuni. Astăzi și în fiecare zi le suntem recunoscători pentru ceea ce fac, întotdeauna cu responsabilitate. Setează noi standarde de profesionalism în cele mai importante domenii de activitate. În sănătate, educație, în mediul antreprenorial, în sectorul asociativ, în cel public, în sport, cultură, cercetare, diplomație și securitate națională doamnele și domnișoarele performează. Iar pe lângă profesionalism, se remarcă prin empatie, echilibru, capacitate de mediere. Deloc întâmplător, cuvântul pace, cu multiplele sale sensuri, este de gen feminin”, a scris Nicolae Ciucă.
Prim-ministrul a menționat și strategiile statului român privitoare la femei.
„O societate inclusivă și modernă, cum ne dorim și în România, pune în valoare competența și abilitățile tuturor cetățenilor săi și oferă femeilor poziționare corectă în viața socială și profesională. Este o responsabilitate și onoare, deopotrivă, să le susținem, promovăm și implicăm în deciziile sociale, economice și politice în aceeași mare măsură în care ele participă la dezvoltarea societății. Le doresc tuturor mamelor, soțiilor, fiicelor, colegelor noastre sănătate, zile frumoase și liniștite, bucurii alături de familie și mult succes în tot ce fac zi de zi”, a precizat premierul Ciucă.
Pe 8 martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Sărbătoarea a fost recunoscută oficial în 1975, de către ONU, şi a fost adoptată, ulterior de numeroase țări.
În România, până în decembrie '89, pe 8 martie se sărbătorea Ziua mamei. După revoluţia din 1989 Ziua mamei a fost înlocuită cu Ziua femeii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!