Fostul premier Mihai Tudose, în prezent europarlamentar PSD, consideră că de vină pentru facturile mari la energie plătite de români sunt atât guvernul de la București, cât și Comisia Europeană. El spune că Bruxelles-ul a gestionat dezastruos pandemia și criza de energie, peste care s-a suprapus planul de tranziție la energia verde.
Mihai Tudose a fost întrebat dacă Comisia Europeană sau Guvernul României sunt de vină pentru facturile mari la energie.
„Ambii. Comisia a gestionat ultimele două crize majore, mă refer la pandemie şi la criza energiei absolut dezastruos. Îmi asum ceea ce spun. Dezastruos înseamnă că măsurile nu au fost cele bune. Cele care erau bune la un moment dat au venit tardiv, adică, mai pe româneşte, un medic care îţi dă tratamentul, îţi dă pastila după ce tu deja trebuie să te duci la operaţie. Când era de pastilă, nu ţi-a dat-o. Când trebuie să te operezi, îţi dă pastila şi după aia te trimite la operaţie, când de fapt deja ai murit. Cu elemente de tardivitate foarte mari.
Un preţ de transfer, un fel de bursă la gaze este la Amsterdam, bazat pe ce se tranzacţionează acolo pentru piaţa olandeză. Olanda e o piaţă mică, o ţară mică şi acum şi-au dat seama că, de fapt, acolo au fost nişte jocuri de bursă, că s-a umflat foarte mult. Sunt şi sume imense de bani şi poate unii, nu ştiu, au fost mai sensibili. Mă opresc aici. Asta e partea europeană. Partea de tranziţie verde, care s-a suprapus peste aceste două crize. E reţeta dezastrului.
Poate fiecare în parte nu ne puneau jos, niciuna nu era letală, dar când toate trei au venit peste noi şi gestionate prost, cu măsuri luate total alandala, fără niciun fel de anticipaţii, ce o să se întâmple în viitor, efectele sunt cele de cele de astăzi”, a declarat Mihai Tudose în emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV.
Fostul premier a subliniat că sunt ţări care nu au închis mineritul şi partea de producere a curentului electric pe bază de cărbune și a dat exemplul Poloniei
„Ideea de a dărâma tot şi pe urmă să văd cu ce fac, unde o fac, de unde iau şosetele respective şi aşa mai departe e o nebunie. E un nonsens, logică care tinde spre zero”, a afirmat Mihai Tudose.
Întrebat ce măsuri ar lua dacă ar fi premier, Tudose a răspuns: „Ăsta ar fi primul lucru, piaţă reglementată. Punct. De la cap la coadă”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!