Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene modifică ghidul programului, prin care statul decontează sisteme de panouri fotovoltaice şi baterii de stocare. Asta, după ce Asociaţia Prosumatorilor din România a semnalat că bateriile cu plumb și acid, nu ar mai trebui folosite.
Prin acest program, beneficiarii ar urma să primească vouchere de 5 mii de euro, din PNRR. Ghidul a fost în consultare publică și nu au fost reclamații, spune Ministrul investițiilor.
Adrian Câciu recunoaște, însă, pentru știrile DIGIFM, că o parte din lucrurile semnalate, sunt corecte
„Din ceea ce am analizat, unele din lucrurile pe care le spun sunt corecte, respectiv la capacitățile de stocare vom modifica ghidul astfel încât să nu existe baterii pe baza de plumb acid ,iar pe partea de putere nominala unui panou, într-adevăr nu vom introduce aceasta restricție de 250 kW puterea minimă instalată a unui panou. În schimb, evident trebuie să avem în vedere de capacitatea netă pe care va avea acest voucher, acestă instalare de panouri, respectiv 3 kW net. Aștept să ne scrie, pentru că acest ghid privind panourile fotovoltaice și capacitățile stocare pe care l-am avut în consultare publică, nu am avut solicitări din partea asociației prosumatorilor”, a declarat Adrian Câciu la Digi FM.
La Digi FM, preşedintele Asociaţiei Prosumatorilor din România, Dan Pîrșan, semnalase că nu mai există fabrici în lume care să producă panouri fotovoltaice de 250 Wați putere. Iar bateriile pe bază de plumb acid nu au ce căuta în casele românilor, spune el.
„Se indică acolo panouri fotovoltaice cu o putere mai mare de 250W putere. Acuma, sa ne fie iertat în lume nu mai există fabrici în toata lumea asta care să producă asemenea panouri. Majoritatea panourilor sunt acum la aceeași dimensiune, să zicem cu cele de 250W, care erau acum 10-15 ani, sunt de 400-450W. Al doilea la lucru indică baterii cu plumb și baterii cu gel. Asociația prosumatorilor nu dorește ca aceste tipuri de baterii să fie montate în casele românilor”, a declarat Dan Pîrșan.
Programul are un buget de peste 610 milioane de euro, pentru 122 de mii de vouchere. Într-o primă fază, vor putea solicita finanţare doar consumatorii vulnerabili, care nu deţin panouri fotovoltaice și baterii de stocare. Apoi, se vor putea înscrie cei care deţin sisteme de panouri fotovoltaice şi vor sisteme de stocare.
Pentru aceste două categorii, programul începe în 24 octombrie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!