Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat despre candidatura la prezidenţiale că la nivel personal, decizia sa este luată, dar trebuie să mai aştepte câteva zile. ”Voi anunţa decizia, în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a subliniat el.
”Informaţiile lor sunt corecte cu privire la sfârşitul mandatului meu la NATO. (..) Trebuie să fii onest cu oamenii, nu trebuie să te învârţi în jurul cozii prea mult. La nivel personal, decizia mea este luată, la nivel politic şi instituţional, trebuie să respect regula jocului la NATO şi anunţul formal, oficial, am să îl fac în clipa în care termin mandatul şi acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare”, a spus Mircea Geoană la Digi 24, potrivit News.ro.
El a precizat că ”nu e o decizie uşoară”.
”Este o decizie care implică, la nivel personal, de familie, de prieteni, de oamenii care mă susţin, responsabilitate, nu te joci cu lucrurile astea”, a mai spus Geoană, precizând că a vorbit cu multă lume, în ţară şi în diaspora.
”Cred că în clipa de faţă, România şi românii şi româncele, suntem pregătiţi pentru o schimbare adevărată. La nivel personal, lucrurile sunt clare, sunt hotărât, sunt determinat, dar din punct de vedere al unui anunţ formal, oficial (..) trebuie să mai aşteptăm câteva zile. Nu mai este mult şi voi anunţa decizia, în momentul în care voi termina mandatul la NATO”, a subliniat Mircea Geoană.
Întrebat dacă săptămâna viitoare ar urma să facă un anunţ în acest sens, secretarul general adjunct al NATO a arătat că ”este o chestiune de bucătărie internă şi lucrurile sunt discutate la nivelul conducerii NATO şi al viitoarei conduceri”.
”În clipa în care lucrurile vor fi clare, voi face un anunţ”, a mai spus Geoană, precizând că anunţul va fi cu privire la ”o candidatură viitoare, dacă lucrurile sunt puse la punct, la preşedinţia României”.
Mircea Geoană a mai declarat că ”România este pregătită pentru o schimbare importantă şi aceste alegeri preizdenţiale sunt probabil cele mai importante pe care le-am avut în ultimii, dacă nu 35 macar 20 de ani”.
”Cred că întrebarea fundamentală, la aceste alegeri, este ce viitor alegem pentru Români, pentru că în momentul de faţă avem în faţă mai multe viitoruri posibile”, a ţinut să menţioneze Geoană.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!