Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit luni, 18 aprilie, cu seniorii liberali. Premierul a vorbit, după întâlnire, despre strategia și noul plan de acțiune al PNL.
„Am avut onoarea de a mă întâlni astăzi cu seniorii Partidului Naţional Liberal. Consider că este important să intensificăm dialogul cu toţi membrii PNL şi, în mod special, avem nevoie să preluăm şi să valorificăm înţelepciunea şi experienţa de viaţă a seniorilor noştri. Am fost plăcut surprins de dorinţa lor de dialog, de energia de care au dat dovadă, dar şi de multitudinea de idei şi proiecte cu care doresc să-i sprijine pe cei tineri. Economişti, manageri, profesori, militari, arhitecţi, chiar şi întreprinzători, doamne şi domni aflaţi la o vârstă înaintată, sunt gata să ofere din experienţa lor generaţiilor de liberali mai tineri care lucrează în administraţia locală sau centrală”, a scris Nicolae Ciucă, luni seară, pe Facebook.
El a subliniat că trebuie transmis un mesaj românilor, care doresc soluţii.
„Le-am transmis liberalilor vârstnici că partidul va avea o strategie şi un plan nou de acţiune. Coaliţia aflată la guvernare este un act de responsabilitate politică şi trebuie să transmitem un mesaj clar: românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluţii, românii vor dezvoltare, iar în această perioadă este nevoie de solidaritate şi empatie. Şi de aceea, programul ”Sprijin pentru România”, prevede acordarea de vouchere de 50 de euro pentru alimente de bază, inclusiv pentru pensionarii cu venituri modeste. Îi asigur pe seniorii liberali că, în calitate de preşedinte al PNL, voi fi mereu deschis discuţiilor cu toţi membrii şi nu voi neglija nicio organizaţie a partidului”, a adăugat Ciucă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!