O bacterie foarte periculoasă pentru oameni și animale a fost descoperită într-o piscină din Murighiol, în județul Tulcea. În alte piscine au fost probleme cu cantitățile de clor, astfel că activitatea a fost oprită temporar de comisarii de la Protecția Consumatorilor.
Problemele au fost descoperite în timpul unor controale efectuate de comisarii Comandamentului Delta Dunării în Murighiol.
Într-o piscină a fost descoperită Pseudomonas aeruginosa, o bacterie foarte periculoasă deoarece este rezistentă la antibiotice.
Abaterile constatate de comisarii ANPC au fost: -nerespectarea parametrilor fizico-chimici prevăzuți de OMS 994/2018, respectiv clor rezidual liber determinat de sub 0,3 mg/L, iar ph-ul apei peste 8,2; - ultimul buletin de analiză al apei din piscină, în posesia căruia operatorul economic a intrat în seara zilei de 16.08.2021, indicând prezența bacilului piocianic (pseudomonas aeruginosa), în valoare de 9 UFC/100 ml, față de 0 UFC/100 ml, obligatoriu, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții ANPC.
Bacteria descoperită în apă poate provoca pneumonie și infecții ale sângelui, spun specialiștii. De aceea, activitatea piscinelor a fost oprită temporar, iar proprietarii au fost amendați.
Au fost aplicate 2 amenzi contravenționale, în valoare de 35.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciilor la piscina și a utilizării toboganelor, până la remedierea deficiențelor (refacerea și prezentarea echipelor de control a unor analize corespunzătoare și a documentelor necesare toboganului), cu propunere de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni, au precizat cei de la Protecția Consumatorilor.
Controalele vor continua și în perioada următoare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!