Ludovic Orban spune că era clar că Nicolae Ciucă nu avea nicio șansă și a spus că nu știe de ce aceasta a fost desemnat ca premier.
Fostul lider PNL a fost întrebat luni seara, la Digi24, despre informațiile potrivit cărora Nicolae Ciucă și-ar fi anunțat depunerea mandatului: „Și-a dat seamna că nu avea șanse să fie învestit Guvernul, lucru care era cunoscut deja de la desemnarea sa și de la modul cum a fost dat mandatul”.
Acesta spune că PNL este „prăbușit literalmente”.
„Era clar că nu avea nicio șansă, nici nu știu de ce a fost desemnat. De la 1 septembrie, România este într-o criză guvernamentală, coaliția este praf, PNL este prăbușit literalmente”, a mai spus Ludovic Orban.
Cu o zi înainte de audierea în Parlament a miniștriilor propuși, premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat că renunță la mandat, după o ședința fulger a conducerii PNL.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!