Pontonul la care Raluca Turcan a tăiat panglica alături de alte șase persoane în urmă cu câteva săptămâni s-a scufundat parțial în apele Dunării. Pontonul era folosit drept centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din țară și se afla ancorat în dreptul comunei Mahmudia.
Contactați telefonic de G4Media.ro, reprezentanții Primăriei Mahmudia au declarat că acesta este doar „puțin bandat” și nicidecum scufundat.
„El nu este scufundat. Unde a fost ancorat în zona respectivă apele Dunării erau crescute. În momentul în care s-au tras apele el s-a bandat puțin, dar nu s-a răsturnat sau a luat apă. Domnul primar a vorbit acum la Consiliul Județean să vină o navă specializată să îl poată îndrepta. Nu are nicio problemă”, a declarat secretarul comunei Mahmudia, potrivit G4Media.ro.
Șapte oameni, în frunte cu Ministrul Raluca Turcan, au tăiat o panglică la inaugurarea, în urmă cu trei săptămâni, a unui centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din Delta Dunării. Și președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, prefectul județului, Nicolae Topoleanu, sau primarul localității Mahmudia au fost prezenți la eveniment.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!