Acum la Digi FM Antonia Stancu KYGO FT WHITNEY HUSTON - Higher Love (Beatmix Nou)

Profesoară de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”: Ministrul Educației le-a transmis elevilor că nu contează

sincai

Elevii de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, unde zeci de lucrări au fost anulate din motive „absurde”, au promovat în proporție de 100% examenul la Limba română.

Una dintre profesoarele colegiului, care a relatat încă de la început situaţia, afirmă că nu s-a pus niciodată problema ca elevii să nu ia examenul, pentru că au învăţat. Totuși, spune ea, nu se va şti niciodată dacă notele pe care le-au obţinut sunt cele pe care le meritau.

Profesoara este de părere că Ministerul Educaţiei a transmis elevilor cel mai dur mesaj prin atitudinea pe care a avut-o: „Voi nu contaţi”. Elevii „au tot dreptul să plece şi să nu se mai întoarcă într-o ţară în care e în permanenţă noapte. Noaptea minţii”, spune Alexandra Chirea, potrivt News.ro.

„Aţi citit şi dumneavoastră, probabil, că toţi absolvenţii de la Şincai au promovat Bacu' la Limba română, acolo unde comisia a anulat mai multe lucrări din motive absurde şi acolo unde copiii au fost descălţaţi, pe motiv că pe adidaşi scria ceva în engleză. Mai mult, avem un singur respins, la proba la alegere, aşa că aşteptăm cu emoţii contestaţiile.

Problema care se pune, însă, este dacă notele pe care le-au luat aceşti copii sunt cele pentru care s-au pregătit şi la care se aşteptau. Au avut elevii de la Şincai şansa să îşi atingă potenţialul? Au avut elevii de la Şincai toate condiţiile să arate ceea ce pot? Au avut elevii de la Şincai un mediu propice unui examen? Răspunsul este clar, scurt şi cuprinzător: nu. Aş îndrăzni să spun că elevii noştri au reuşit, şi de data aceasta, împotriva sistemului.

Aşa cum nu vom şti în ce măsură un 8 ar fi putut fi un 9, un 7 ar fi putut fi un 8, aşa cum nu vom putea şti în ce măsură au fost afectaţi de nedreptate şi cât de mult a contat acest lucru la probele care au urmat. Nu vom şti pentru că nimeni nu este interesat să afle. Ministerul a băgat capul în nisip şi aşteaptă să treacă, ştiţi cum e la noi, uită lumea repede. Pentru elevii de la Şincai, nu a fost niciodată vorba despre a pică sau a trece examenul. Niciodată.

Doamna ministru, ați transmis elevilor cel mai crud, dureros şi odios mesaj: voi nu contaţi

Pentru ei, a fost vorba despre notă cu care trec acest examen, notă care poate face diferenţa mai târziu, la admiterea la facultate. Şi chiar dacă nu ar fi vorba despre admitere, este vorba despre munca lor. Au muncit enorm şi, lovindu-se de o nedreptate ascuţită, de lipsa de respect, de o poftă creştinească de a umili, se întreabă cu ce au greşit.

Doamna ministru, eu nu ştiu ce să le explic acestor copii. De ce ei? Cu ce au greşit ei? M-aşteptăm, că o naivă ce sunt, să ieşiţi public şi să le cereţi scuze copiilor mei. Merită toţi, vă asigur. Nu au încercat nici să copieze, nici să facă semne pe lucrare, nici să încalce regulile. Aţi aflat de toate acestea luni seară şi semnalul pe care l-aţi dat copiilor a fost că ei nu contează.

Aţi fi putut să luaţi măsuri din secunda unu, să le daţi un semnal copiilor, să le daţi încredere în ei, să arătaţi toleranţă zero faţă de astfel de comportamente, dar aţi refuzat, transmiţându-le copiilor mei cel mai crud, dureros şi odios mesaj: voi nu contaţi, puteţi fi umiliţi, nu există consecinţe”, scrie profesoara.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
andreea marin si fiica ei, violeta banica (2)
Andreea Marin are emoții pentru fiica ei: "Învață foarte mult, urmează Bacalaureatul". Violeta...
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Elevii intră în vacanţă joi, după finalizarea cursurilor
Daniel David
Cât timp ar trebui alocat temelor, în funcţie de ciclul de învăţământ. Explicaţiile...
Asian,College,Students,Concentrate,On,Doing,Examinations,In,The,Classroom.
Începe simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat, cu Limba şi literatura română...
Te-ar putea interesa și
scoala-doar pt cross
Elevii din Bucureşti se întorc de luni la cursuri, după o săptămână de vacanță
Câțiva elevi au găsit aproape 100.000 de euro pe stradă, în timpul unei excursii în Atena/ Shutterstock
Câțiva elevi au găsit aproape 100.000 de euro pe stradă, în timpul unei excursii în Atena...
elevi-scoala-masca-inquam-virgil-simionescu
Elevii din București și alte 22 de județe ale țării se întorc de luni la cursuri
Smiling,Schoolgirls,Sitting,At,Desk,And,Using,Smartphone,During,Lesson
Ministrul Educației: Nu susţin interzicerea totală a telefoanelor în şcoală. Trebuie asigurat...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport CSM Reșița - Steaua 0-2 / FC Argeș - Csikszereda 3-0. Pas important făcut către Liga 1. Toate rezultatele etapei
CSM Reșița - Steaua 0-2 / FC Argeș - Csikszereda 3-0. Pas important făcut...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...
Elena Lasconi
Elena Lasconi: „Ar trebui să pice multe capete în USR şi să se reformeze. Altfel, o să devină...
spike, livia, catalin bordea
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au...