Mamele ar putea să iasă mai devreme la pensie. Liberalii sunt de părere că vârsta de pensionare a mamelor ar trebui să scadă cu câte un an pentru fiecare copil pe care îl are. Este de altfel și propunerea PNL pentru noua lege a pensiilor.
Proiectul este de aseară în dezbatere publică pe site-ul ministerului Muncii și ar urma să fie adoptat în procedură de urgență până pe 20 noiembrie, după cum a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Liberalii au susținut în coaliție ca vârsta de pensionare pentru mame să se reducă cu câte un an pentru fiecare copil avut în îngrijire.
PNL a insistat în discuțiile din coaliție pe tema legii pensiilor ca, în cazul mamelor vârsta de pensionare să scadă cu câte un an pentru fiecare copil avut în îngrijire, afirmă surse participante la discuții, care susțin că o variantă de lucru inițială propusă de Ministerul Muncii avansa o reducere de 6 luni pentru fiecare copil.
Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunţat ,marţi că, prin noua lege a pensiilor, va fi făcut „un pas semnificativ în direcţia corectitudinii şi a echităţii”. El a adăugat că, după recalcularea pensiilor aflate în plată, o mare parte dintre pensionari vor beneficia de sume mai mari şi nicio pensie nu va scădea, iar pensiile vor creşte, în 2024, în două etape şi anume de la la 1 ianuarie cu 13,8% - rata inflaţiei şi, apoi de la la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi. De asemenea, a anunţat că prin noua lege sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut şi crescut mai mulţi copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani şi 6 luni.
„Prin noua lege a pensiilor, facem un pas semnificativ în direcţia corectitudinii şi a echităţii. În urma recalculării pensiilor aflate în plată, o mare parte dintre pensionari vor beneficia de sume mai mari şi cu siguranţă nicio pensie nu va scădea. Anul viitor, pensiile vor creşte în două etape: la 1 ianuarie cu 13,8% - rata inflaţiei şi, ulterior, la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.
PNL vrea ca mamele să poată să iasă la pensie mai devreme
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că, în opinia sa, până la finalul lunii noiembrie, noua lege a pensiilor va fi trecută prin Parlament. ”Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie”, adaugă el, arătând că, de la 1 ianuarie, toate pensiile vor fi mărite cu 13,8%. ”Închiderea inechităţilor – acest principiu cred că e un principiu de bază. În primul şi în primul rând vor creşte pensiile mici”, explică premierul.
Marcel Ciolacu a afirmat că prin acest act normativ se vor închide unele inechități.
”O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant. Trebuie făcut noul soft pe baza legii, dar în cursul anului 2024...”, a menţionat premierul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!