Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, crede că IPS Teodosie și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, se vor împăca pentru că „sunt fraţi şi nu au ceva de împărţit”. „Se întîmplă ca în dialog unii să se mai aprindă şi să mai aducă şi alte vorbe”, spune Eugen Tănăsescu.
„Evident, sunt fraţi. Nu cred că au ceva de împărţit. Se întâmplă uneori în dialog unii să se mai aprindă, să se mai aducă şi alte vorbe. Cred că se vor împăca.
Cum a zis domnul Bănescu, Sfântul Sinod va lua în discuţie probabil această chestiune dată fiind apropierea jubileului celor 1.700 de ani. Nu văd un război. Prima mare controversă în Biserică a fost între Petru şi Pavel. Aşa că nu cred că Înalt Prea Sfinţitul nu s-ar împăca cu domnul Vasile Bănescu”, a declarat Eugen Tănăsescu, marţi, la Prima News, întrebat dacă crede că Arhiepiscopul Tomisului şi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române se vor împăca.
El crede că există „resursele” pentru împăcare, potrivit News.ro:
„Am văzut că şi pe online oamenii sunt înfierbântaţi, se aruncă acuze, pare un război între intelectuali şi neintelectuali, între o parte a clerului şi altă parte.
De ambele părţi au fost tonuri ridicate şi cred că se va calma temperatura că avem resursele astea să ne împăcăm”.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, și arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, și-au adus acuzații grave, pornind de la dezbaterea privind celebrarea Paștelui în același timp de către bisericile Ortodoxă și Catolică.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!