Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a fost întrebat despre o eventuală schimbare din funcţia de ministru al Finanțelor a lui Marcel Boloş. Bogdan spune că acesta nu va fi dat afară, dar îl roagă doar să fie liberal.
I-am spus să nu se comporte ca un contabil, să se comporte ca un liberal responsabil, a precizat prim-vicepreşedintele PNL, referitor la negocierile cu Comisia Europeană privind scăderea deficitului şi măsurile fiscale care urmează să fie stabilite de Executiv.
„Nu-l dăm afară pe domnul Boloş, îl rugăm doar să fie liberal”, a afirmat Rareş Bogdan, despre nemulţumirile din partid faţă de modul în care ministrul Finanţelor negociază măsurile fiscale pentru atingerea ţintei de deficit.
„I-am spus lui Marcel Boloş să nu se comporte ca un contabil, să se comporte ca un liberal responsabil. El este un liberal, este român, ştie interesul national al României, cunoaşte relaţiile noastre cu Comisia, ce se poate negocia sau nu şi nu cred că metoda elicopterul în care îi afectăm pe toi şi facem un talmeş-balmeş este una sănătoasă”, a spus Rareş Bogdan, la Prima News.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!