Acum la Digi FM Antonia Stancu AMI FT TATA VLAD (TATAEE) - Enigma

Româncă trimisă în judecată de DIICOT pentru acțiuni de propagandă teroristă. Femeia e într-o fază avansată de autoradicalizare

DIICOT

DIICOT a trimis în judecată o femeie aflată într-o fază avansată a procesului de autoradicalizare. Aceasta a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii active în Orientul Mijlociu.

Este vorba de ca Florentina Liliana Gîdea, care a mai fost acuzată în trecut de fapte similare, primind o condamnare cu suspendare.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, femeia va fi judecată de Curtea de Apel Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

Anchetatorii susţin că, aflată într-o fază avansată a procesului de autoradicalizare, femeia a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu, notează Agerpres.

În cadrul materialelor accesate/diseminate de femeie, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste.

De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare, femeia a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia.

Procurorii menţionează că femeia a editat materialele de propagandă teroristă, inclusiv prin adăugarea semnelor distinctive, asumându-şi reluarea/continuarea activităţilor infracţionale la doar 6 zile după ce a primit o condamnare cu suspendare pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni.

Prin rechizitoriu, s-a solicitat menţinerea măsurii sechestrului instituit şi confiscarea specială a bunurilor folosite la săvârşirea faptelor şi obligarea femeii la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 4.500 lei. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Bercea Mondialu/ Foto: Facebook
Percheziții DIICOT acasă la Bercea Mondialu. Interlopul și membri ai familiei acestuia...
DIICOT
Șase persoane, reținute de DIICOT pentru trădare. Legături cu cei doi militari ruși expulzați
DIICOT
Cinci persoane, cercetate de DIICOT Braşov după ce ar fi dat bani cu camătă, cu dobânzi între...
Press conference of Donald Tusk and Volodymyr Zelenskyy in Warsaw - 15 Jan 2025
Premierul polonez: Rusia a planificat „acte de terorism” în transportul aerian din întreaga...
Te-ar putea interesa și
President Biden delivers remarks on extreme weather in Washington, DC
Biden retrage Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul
Călin Georgescu
DIICOT deschide un dosar penal în legătură cu campania electorală a lui Călin Georgescu
Sediul DIICOT
DIICOT analizează deschiderea unei anchete în legătură cu campania electorală a lui Călin...
Wiz Khalifa. Profimedia
Rapperul Wiz Khalifa, trimis în judecată de DIICOT după ce a fumat o ţigară cu canabis pe...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Italienii au făcut anunțul: Ce se va întâmpla cu Dennis Man la meciul Parma - Juventus
Italienii au făcut anunțul: Ce se va întâmpla cu Dennis Man la meciul...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Elena Lasconi
Elena Lasconi: „Ar trebui să pice multe capete în USR şi să se reformeze. Altfel, o să devină...
spike, livia, catalin bordea
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au...
politist-mort
Poliția, Jandarmeria și Pompierii, la datorie de Paște. Zilnic acționează 9.600 de polițiști...
Front,View,Of,Brown,Bear,Isolated,On,Black,Background.,Portrait
Un urs a fost îndepărtat de jandarmi din apropierea unei cabane turistice din Neamţ