România s-a clasat anul trecut pe locul doi în Uniunea Europeană la floarea-soarelui din punct de vedere al producţiei obţinute, după Franţa, pierzând prima poziţie ocupată în 2022, şi pe primul loc ca suprafaţă cultivată, recolta totală situându-se la 2,028 milioane de tone de pe o suprafaţă de 1,089 milioane de hectare, potrivit datelor provizorii publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Producţia de seminţe de floarea-soarelui a fost mai mică faţă de 2022 cu 3,7%, respectiv cu 79.000 de tone, suprafaţa cultivată înregistrând de asemenea o scădere uşoară, cu 4.000 de hectare.
Producţia de soia pentru boabe recoltată anul trecut a fost mai mare cu 56.000 de tone faţă de 2022 (+23%), totalizând 300.000 de tone, iar cea de rapiţă a crescut şi ea cu 45,3%, respectiv 557.000 de tone, până la 1,787 milioane tone. Suprafaţa cultivată cu soia a urcat cu 5.000 de hectare anul trecut, până la 141.000 de hectare, în timp ce suprafaţa cu rapiţă a crescut cu 156.000 de hectare, la 625.000 hectare.
Per ansamblu, la plantele uleioase, producţia a crescut cu 15%, iar suprafaţa cultivată cu 9,3%, scrie Agerpres.
În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu cartofi, România s-a menţinut pe locul şase în 2023, după Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Belgia, şi pe locul nouă la producţia realizată după Germania, Franţa, Olanda, Polonia, Belgia, Danemarca, Spania şi Italia.
Potrivit datelor INS, producţia de cartofi obţinută anul trecut a fost de 1,085 milioane tone, în scădere cu 19,4%, respectiv cu 261.000 tone faţă de 2022, iar suprafaţa cultivată a fost cu 4.000 de hectare mai mică, respectiv 4,9%, ajungând la 77.000 de hectare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!