Școlile se pot redeschide imediat ce rata de infectare coboară sub 3 la mie, fără să mai aștepte ziua de vineri.
Potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu, școlile și grădinițele pot trece în sistem față în față prin decizie proprie încă din ziua imediat următoare scăderii ratei de incidență sub 3 la mie, prin hotărârea Consiliului de Administrație, cu informarea ISJ sau ISMB.
De miercuri, Ministerul Educației publică zilnic pe site rata de incidență pentru fiecare localitate.
Trecerea de la sistemul online la cel cu prezență fizică nu mai este condiționată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Ziua de vineri a rămas ca zi de referință doar pentru rata de vaccinare a personalului din învățământ, criteriu valabil pentru localitățile în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!