Ministrul transporturilor Sorin Grindeanu susține că abia peste cinci ani ar putea începe construcția autostrăzii către munte și spune că această situație a fost generată de licitația organizată de Ministerul Transporturilor sub conducerea predecesorului său în funcție, Cătălin Drulă.
Întrebat când vom avea o autostradă Ploiești-Brașov, ministrul Sorin Grindeanu a explicat: „În acest moment - ca să știm cum stăm și de unde am preluat gestiunea Ministerului Transporturilor pe acest proiect, dezvoltarea autostrăzii Ploiești-Brașov - undeva la începutul anului (2021 -n.r.) a fost scos la licitație - era altcineva ministru (Cătălin Drulă - n.r.) - caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate și proiectare pe Ploiești-Brașov. Acea licitație s-a încheiat, caietul de sarcini sunând așa: pentru studiul de fezabilitate - 30 de luni, pentru proiectare - 42 de luni. Ați auzit bine. Asta este situația pe care am preluat-o acum. Înainte de a veni eu a fost desemnat câștigătorul acestei licitații în forma despre care v-am spus. Sigur că îmi doresc să am discuții cu el și să găsesc înțelegerea la acest câștigător pentru a scurta termenele. Cu asta mă lupt în acest moment”, a declarat Sorin Grindeanu la Digi24.
Rugat să confirme dacă asta înseamnă că nici în următorii cinci ani nu va începe construcția autostrăzii, ministrul a răspuns: „La modul în care s-au întâmplat lucrurile înaintea mea și dacă nu găsim dialog cu cei care au câștigat (licitațiile) să considere prioritate această autostradă - ei câștigând licitațiile în termeni legali - din păcate, vă spun că nu sunt șanse (în următorii cinci ani). Eu sunt totuși un om optimist și încerc să găsesc soluții și am convingerea că putem găsi. Nu e un tronson simplu, să ne înțelegem. Nu e construcție la câmpie, dar am această situație dată, pe care am găsit-o când am venit. E de datoria mea să încerc să găsesc soluții mai rapide și sper să am un dialog. Poate prin dialog reușim să-i convingem să scurteze toate aceste termene și să considere acest proiect un proiect prioritar chiar și pentru ei”, a explicat ministrul transporturilor.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!