Femeile afgane care doresc să călătorească pe distanţe lungi trebuie să fie însoţite de un bărbat din familia lor, au anunţat talibanii duminică. Este un nou semn al înăspririi regimului, în ciuda promisiunilor făcute de talibani atunci când au preluat puterea.
Recomandarea, emisă de Ministerul pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor şi care a circulat pe reţelele de socializare, le cere, de asemenea, şoferilor să nu accepte femei în vehiculele lor decât dacă acestea poartă vălul islamic.
„Femeile care călătoresc mai mult de 72 de kilometri (45 de mile) nu pot face călătoria decât dacă sunt însoţite de un membru apropiat al familiei”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Sadeq Akif Muhajir, precizând că însoţitorul trebuie să fie un bărbat, relatează Agerpres.
Directiva vine la câteva săptămâni după ce ministerul a cerut posturilor de televiziune afgane să nu mai difuzeze telenovele şi seriale sentimentale în care joacă femei şi să se asigure că jurnalistele poartă vălul islamic pe ecran.
Talibanii nu precizează ce înţeleg ei prin „văl islamic”, dacă este vorba de un simplu văl, purtat deja de majoritatea femeilor afgane, sau de un văl mai acoperitor.
De la venirea la putere în august, aceştia au impus diverse restricţii femeilor şi fetelor, în ciuda promisiunilor iniţiale că regimul lor va fi mai puţin strict decât în timpul primei lor domnii (1996-2001).
În mai multe provincii, autorităţile locale au fost de acord să redeschidă şcolile pentru fete, chiar dacă multe fete din întreaga ţară nu pot încă să le frecventeze.
La începutul lunii decembrie, un decret în numele liderului suprem al mişcării a cerut guvernului să aplice drepturile femeilor, dar decretul nu a menţionat dreptul la educaţie.
Activiştii speră că eforturile talibanilor de a obţine recunoaşterea internaţională şi de a primi din nou ajutorul atât de necesar pentru această ţară - una dintre cele mai sărace din lume - îi vor determina să accepte concesii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!