Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut, duminică, un apel către români să vină la vot, argumentând că în turul întâi al alegerilor prezidenţiale este de fapt "finala".
"Mă aştept să vină oamenii să voteze pentru că, de fapt, turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala. (...) Să ştiţi că nu mă duc în Congo. Doar am ameninţat", a declarat Băsescu la un colegiu din Capitală, unde şi-a exercitat dreptul de vot, transmite Agerpres.
Întrebat ce mesaj are pentru români, el a răspuns: "Să voteze!".
"Sunt convins că românii vor ieşi la vot şi vor alege bine”, a adăugat fostul preşedinte.
"Eu îi rog să vină la vot, nimic altceva. Şi să opteze pentru ce vor în continuare. Altceva nu am ce să le spun”, a afirmat Traian Băsescu, potrivit News.ro.
Întrebat dacă va vota cu sufletul 100% pentru un candidat, Traian Băsescu a spus râzând: „Votez cum vreau eu”.
El a menţionat, răspunzând unei alte întrebări, că se adaptează noilor schimbări politice: "Ne adaptăm noi la încălzirea globală, darămite unor schimbări politice. Încălzirea globală e inevitabilă, cea politică o pot corecta oamenii cu votul".
Traian Băsescu a venit la vot împreună cu soţia sa, Maria.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!