Acum la Digi FM Digi FM SPIKE - Sapte

Un ofiţer de Poliţie a fost implicat în două accidente, în decurs de câteva minute. După primul accident a plecat, a intrat pe contrasens şi l-a provocat pe al doilea

politist-mort

Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este cercetat penal, dar face şi obiectul unei cercetări interne deschise la nivelul instituţiei, după ce a fost implicat în două accidente rutiere, produse unul după altul. Primele date din anchetă arată că poliţistul a plecat de la locul primului accident fără a aştepta sosirea colegilor să care să facă cercetarea la faţa locului, a intrat pe contrasens şi a provocat un al doilea accident.

Evenimentele în care a fost implicat poliţistul au avut loc în noaptea de 17 spre 18 ianuarie pe drumul naţional 73 , pe raza comunei Mihăeşti din judeţul Argeş, unde două autoturisme s-au ciocnit, potrivit News.ro. 

Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş s-au deplasat la locul accidentului şi au constatat că imediat după eveniment unul dintre şoferi a plecat. La scurt timp, şoferul fugar a provocat un alt accident în care doi oameni au fost răniţi.

„Din verificările preliminare a rezultat că persoana care ulterior a părăsit locul producerii accidentului, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Câmpulung. În urma impactului conducătorul celui de-al doilea autoturism, cât şi pasagera dreapta faţă, o tânără de 23 de ani, au suferit leziuni. Conducătorul autoturismului ce a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie a fost identificat în persoana unui ofiţer de poliţie”, transmit oficialii Inspectoratului de Poliţie Argeş.

În urma evenimentelor, conducerea IPJ Argeş a dispus măsura cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie.

De asemenea, el este cercetat în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, dosarul fiind preluat de Pachetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Grave accidente de circulaţie în China/ Shutterstock
Grave accidente de circulaţie în China. Un autobuz cu pasageri s-a ciocnit de peretele unui...
accident auto
Doi tineri din Sibiu, reținuți după ce au simulat mai multe accidente rutiere pentru a lua...
Toni Greblă
De ce se întâmplă atât de multe accidente la Pasajul Unirii. Prefectul Capitalei: ”Este un...
accident derik profimedia-0715434507
Două accidente petrecute în circumstanțe similare s-au soldat cu peste 35 de morți în Turcia
Te-ar putea interesa și
masina-noua-de-politie
Un șofer drogat a lovit cu mașina trei copii care traversau pe trecerea de pietoni
MCZoPTQ0MCZoYXNoPWE2NGYyMDM0YTg1NWFkYmJkYmVmMzAxOWNhZTFlMzg4.thumb
Un autocar a scăpat de sub control și a intrat într-o casă, în Maramureș. Sunt mai mulți răniți
Jmg9NDQwJmhhc2g9YjQxZDEwM2JiNTkyNWU4ZDBlYmFjZTQ2ZjkyOGRmNDQ=.thumb
Trei români au murit într-un accident rutier petrecut în Cehia
tanara balon prabusire melbourne - captura
VIDEO. Momentul în care un balon cu aer cald se prăbușește în Melbourne
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Everton - Manchester City 0-0, ACUM, Digi Sport 2 / Aston Villa - Newcastle, LIVE VIDEO, 19:30, Digi Sport 2
Everton - Manchester City 0-0, ACUM, Digi Sport 2 / Aston Villa...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România: „Credinţa...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal
Carlo Ancelotti Head coach (Real Madrid CF) looks on during the LaLiga match between Real Madrid and FC Barcelona, Barca
Carlo Ancelotti spune că va discuta despre viitorul său la finalul sezonului