Acum la Digi FM Gabriel Cindea JONAS BLUE FEAT. WILLIAM SINGE - Mama

Valeriu Gheorghiță: Omicron ar reprezenta o variantă „de scăpare de sub acțiunea neutralizantă a anticorpilor”

Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță. Foto: facebook.com/guv.ro

Valeriu Gheorghiță spune că sunt indicii că Omicron ar reprezenta o variantă „de escape, de scăpare de sub acțiunea neutralizantă a anticorpilor” și că, din datele preliminare, ar putea reinfecta persoanele trecute prin boală sau genera infecții la cei vaccinați. 

„Este una dintre cele mai interesante variante de SARS-CoV-2, în sensul în care există acumulate peste 30 de mutații la nivelul proteinei spike, lucru nemaiîntâlnit până la acest moment să avem atâtea mutații acumulate pe aceeași tulpină virală, dintre care aproape jumătate sunt în zona critică a proteinei spike, exact în zona în care se leagă anticorpii neutralizanți, anticorpii care apar atât după vaccin, cât și după boala naturală”, a spus luni seara, la Antena 3, Valeriu Gheorghiță, potrivit MEDIAFAX. 

Conform acestuia, sunt indicii că Omicron ar reprezenta o variantă „de escape”. 

„Din acest punct de vedere sunt indicii importante că această variantă virală ar reprezenta într-adevăr o variantă de escape, de scăpare de sub acțiunea neutralizantă a anticorpilor, ceea ce reprezintă o problemă dacă luăm în calcul eficiența vaccinurilor și protecția pe care o avem în momentul de față după vaccinare și după trecerea prin boală. Un al doilea indiciu foarte important este cel legat de contagiozitate, să nu uităm în momentul în care în Africa de Sud s-a observat o creștere importantă a numărului de cazuri, Africa de Sud tocmai ieșea din valul 4 generat de varianta Delta. Peste 60% din populație are anticorpi ca urmare a trecerii prin boală, deci pare că este o variantă cu contagiozitate crescută care scapă de sub protecția anticorpilor și reușește să dea infecții atât la persoanele care au trecut prin boală, cât și la persoanele care au fost vaccinate”, a adăugat Gheorghiță.

Acesta a spus că vaccinarea poate oferi protecție împotriva cazurilor grave. 

„Din datele preliminare, are această capacitate de a reinfecta persoanele care au trecut prin infecție, precum și de a genera infecții la persoane vaccinate cu schemă completă. Este foarte important să ținem cont de un aspect: persoanele care au un istoric de trecere prin boală sau au fost vaccinate sunt mult mai bine protejate în fața formelor severe, cel puțin acestea par a fi supozițiile noastre. Este puțin probabil ca la aceste persoane această variantă să genereze forme grave de boală. Estimăm că se va menține protecția față de formele severe, chiar dacă nu vom avea o protecție suficient de ridicată față de infecție”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Monica Bîrlădeanu
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de...
Monica Bîrlădeanu
Monica Bîrlădeanu, dezvăluiri neașteptate la câteva săptămâni de la nunta cu Valeriu...
Monica Bîrlădeanu
Monica Bîrlădeanu, prima apariție publică după nunta cu Valeriu Gheorghiță. Actrița și-a...
Valeriu Gheorghiță
Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță în fiecare lună. El și fosta soție s-au...
Te-ar putea interesa și
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță
Cu ce se ocupă Valeriu Gheorghiță, noul soț al Monicăi Bîrlădeanu, în prezent și câți bani...
Cristina, soția lui Valeriu Gheorghiță
Cine este Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță și cu ce se ocupă. Cei doi au fost...
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit/ Foto: Instagram
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit. Imagini de la nunta actriței
Monica Bîrlădeanu
Monica Bîrlădeanu, declarații despre greutățile întâmpinate în SUA, unde a locuit 13 ani...
Partenerii noștri
Digi24 Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat contul. „Am decis să investesc comoara”
Un bărbat a pus 10 euro la bancă și abia după 20 de ani și-a verificat...
DigiSport Superstarul care a recunoscut că și-a spart telefonul când a aflat că a fost vândut de echipa sa: "Am avut inima frântă!"
Superstarul care a recunoscut că și-a spart telefonul când a aflat că a...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Inna le-a mărturisit fanilor cinci lucruri pe care nu le știau despre ea: "Tatăl meu a fost salvamar"
Inna le-a mărturisit fanilor cinci lucruri pe care nu le știau despre ea...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump confirmă spusele lui Rubio: SUA vor renunţa la eforturile de pace pentru Ucraina, dacă...
tudor duma
Noi detalii despre cazul lui Rareș, tânărul mort de supradoză. Tudor Duma, zis Maru, i-a spus...
tramvaiul-41
Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere
Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria