Volodimir Zelenski, de la actor, la simbolul rezistenței în Ucraina. Cum au comunicat oamenii din spatele președintelui

Volodimir Zelenski, de la actor, la simbolul rezistenței în Ucraina. Cum au comunicat oamenii din spatele președintelui? Aflăm de la Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news.

Laura Benea, Digi FM: Primul subiect despre care aș vrea să vorbim este zona aceasta de comunicare din partea ucraineană, echipa președintelui Volodimir Zelenski. Și aș vrea să facem o trecere în revistă de la ideea asta de actor, dansator, comediant, de la cum au fost văzut de publicul larg la simbolul rezistenței în Ucraina. Cum a reușit el să devină simbolul rezistenței din Ucraina?

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: Este într-adevăr un exemplu de manual de bună comunicare. Aș spune totuși că eu nu cred că el avea o imagine de actor, mai degrabă decât șef de stat în spațiul internațional, înainte de izbucnirea conflictului. Cumva, imaginea aceasta de „actoraș” era menită să îl decredibilizeze din momentul în care s-a prefigurat și apoi a și avut loc invazia rusească în Ucraina. Dar ce vreau să spun este că nu cred că era perceput în spațiul internațional de către cetățenii obișnuiți într-un anumit mod. Și profitând de emoția momentului, ceea ce a făcut el a fost să domine acest val de emoție cu scopul, care a și reușit, de a primi sprijin internațional și mai ales sprijinul opiniei publice, pentru că, totuși, democrațiile, dincolo de deciziile pe care le iau șefii de stat într-o democrație, marea vulnerabilitate este dacă ai sau nu sprijin public pentru o anumită măsură, pentru o anumită politică, mai ales dacă această politică, iată, se prelungește. Acum se împlinește un an de la conflict.

Ceea ce a făcut echipa de comunicare a președintelui Zelenski foarte bine a fost de a domina spațiul de comunicare, ceea ce, ținând cont că a existat și foarte multă dezinformare în aceeași perioadă, un volum foarte mare de mesaje despre război și inclusiv de narațiuni care dezinformează, este cu atât mai mult o reușită. Nu e ușor să domini spațiul de comunicare în aceste condiții. Au fost într-adevăr neobosiți.

Bineînțeles, un alt aspect care a dus la succes este că au reușit să îi construiască această imagine într-un fel de erou, de persoană curajoasă. Au circulat toate acele informații puse deliberat în circulație despre faptul că a refuzat să se refugieze, a refuzat oferta părții americane de a fi extras din Kiev. După aceea, în paralel, soția sa a comunicat similar mesaje din acestea de dârzenie: „Nu văd soțul ca să ne protejeze, dar am încredere în ceea ce face el” și așa mai departe. „Nu îmi părăsesc soțul, fac eforturi și eu să comunic în plan internațional”. Cu alte cuvinte, au lăsat impresia unor oameni care se ridică la înălțimea momentului.

Laura Benea, Digi FM: De altfel, dumneaei a reprezentat țara ulterior la întâlniri, atunci când el decisese să nu părăsească țara. Alte elemente? Pentru că eu una am observat hainele și, de altfel, inclusiv săptămânile trecute, atunci când oficialii europeni din Comisie au mers la Kiev, au avut, se pare, sfaturi, să le spunem așa să fie îmbrăcați ca la Bruxelles. Să nu cumva să poarte culori kaki, așa cum poartă Volodimir Zelenski de un an, de când a început războiul propriu-zis. De atunci nu l-am mai văzut în costum, așa cum apărea înainte. Este și acesta un simbol sau un element al comunicării echipei?

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: Da, cu siguranță. Intervențiile lui publice, cele din interiorul Ucrainei, erau de impact prin faptul că arăta că se află în mijlocul lucrurilor, inclusiv atunci când ieșea din buncărul subteran și avea intervenții din stradă care erau menite să mențină moralul cetățenilor ucraineni. Și atunci era îmbrăcat în aceste haine, să spunem, de lucru, cu influență militarizată, haine funcționale, care arată că este dedicat cauzei și nu unor aspecte superficiale legate de imagine, dacă doriți.

Pe de altă parte, în mediul internațional, în mod real nu l-ar fi împiedicat nimic să poarte costum. Cu siguranță este o decizie deliberată pentru a se individualiza în marea de costume din diversele reuniuni la care a participat și pentru a sugera, aș spune eu, sigur, speculez, nu știu care a fost intenția din spate, o spun cum percep eu, cu scopul de a evidenția că urgența, gravitatea situației continuă, că este stare permanentă de alertă și, deci și sprijinul internațional trebuie să se mențină la același nivel de urgență maximă, și una din căile de a reaminti acest lucru este și prin mesaje non-verbale, cum ar fi vestimentația, care continuă să fie una de tip army și o vestimentație funcțională care atrage atenția, într adevăr.

Simbolurile din discursurile lui Volodimir Zelenski, semn de respect

Laura Benea, Digi FM: Așa cum vă spuneam, aș vrea să vorbim și despre discursurile acelea țintite. Nu vreau să le luăm pe fiecare în parte, pentru că ne-ar lua foarte mult să disecăm fiecare discurs. Dar în linii generale, de unde aceste paralele? Sau mai bine zis, ce transmit ele? Ce vrea să transmită (președintele ucrainean)?

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: În primul rând, vă referiți la paralele cu evenimente istorice relevante sau simboluri relevante din țările în care se adresează?

Laura Benea, Digi FM: Exact. În Congresul Statelor Unite, 11 septembrie. Camera Comunelor în Marea Britanie, Hitler și lupta din cel de-al Doilea Război Mondial a britanicilor, operele lui Shakespeare, chiar. Ulterior, în Parlamentul grec s-a vorbit despre Mariupol, unde este o comunitate mare de greci și tot așa. Despre MH17 în Australia, inclusiv la noi, vorbind despre minoritățile din cele două țări.

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: Aici sunt două aspecte. Pe de-o parte demonstrată curtoazia de a cunoaște publicul căruia i se adresează. Pentru a face o paralelă, atunci când ne ducem la un interviu de angajare, trebuie să arătăm că ne-am informat despre compania respectivă și nu doar să dăm niște răspunsuri generice. În mod similar, aceste evenimente istorice sau situații, simboluri pe care le evoca, arată că personalizează discursurile, nu are o formulă standard pe care să o aplice indiferent de context. Este un semn de respect pentru publicul căruia i se adresează.

Dar, pe de altă parte, este și o încercare de a evoca anumite emoții în legătură cu evenimentele sau simbolurile pe care le menționează. Cu alte cuvinte, dorește să împrumute ceva din tensiunea acelor evenimente sau semnificația acelor evenimente pentru a stabili o paralelă cu propria situație și, astfel, pentru a atrage și mai mult sprijin sau măcar a-și personaliza situația într un mod care să fie cât mai aproape de audiență. Să nu pară ceva abstract, îndepărtat, cu care nu ne putem noi, ca public, ca cetățeni, identifica în vreun fel. Dacă evocă, de exemplu, atentatele de la 11 septembrie, acesta este un eveniment cu care publicul american se poate identifica. Din punctul asta de vedere, exemplele au fost alese cu foarte multă atenție, în funcție de fiecare context.

Laura Benea, Digi FM: Dar sunt ele justificate? Cel puțin în Israel am văzut anumite opinii contrare legate de acea comparație cu Holocaustul. În celelalte cazuri nu au fost astfel de reacții publice, dar acolo cumva a părut că oamenii nu au reacționat extraordinar de bine. Cel puțin politicienii. Sunt justificate (comparațiile)?

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: Sunt justificate din punct de vedere retoric. Sigur că nu este un paralelism perfect acesta pe care îl propune fiecare discurs, dar, repet, au funcție retorică, în primul rând, și o funcție de identificare. Sigur că e foarte greu în spațiul public să nu găsești nemulțumiți care să reacționeze negativ la acest tip de discursuri, dar nu cred că e o problemă macro și nici nu cred că trebuie să urmărim un paralelism perfect între situația sa și exemplele pe care le evocă, ci mai degrabă să ne menținem la funcția simbolică a acestor comparații.

Dezinformarea în vreme de război - cum ne afectează și ce putem face

Laura Benea, Digi FM: O să trecem și la partea de narațiuni false. Nu-i nevoie să le luăm pe fiecare în parte. O să încerc să cuprind în material atât narațiuni false din partea rusă, care sunt destule, dar și din partea ucraineană, pentru că, a fost celebru acel moment cu racheta care a căzut în Polonia și care ulterior s-a dovedit a fi o narațiune falsă. Ce aș vrea să știu, la modul general: în primul rând, de ce sunt atât de importante aceste narațiuni false pentru oamenii de rând, cum se folosesc liderii, politicienii și așa mai departe de aceste narațiuni false pentru a influența (sau nu) populația? De ce sunt ele importante practic?

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: În primul rând, ca să înțelegem de ce sunt importante, trebuie să înțelegem ce este o narațiune strategică. Narațiunea strategică alcătuiește o imagine despre lume. Asemenea unei povestiri, dacă doriți. Narațiunile stabilesc o anumită desfășurare a acțiunii pe care o interpretează într-un anumit mod. Narațiunile strategice stabilesc cumva și părțile, actorii buni, actorii răi, consecințele, cauzele. Totul, cumva, se încheagă într-o interpretare, într-o meta-interpretare a realității care este dincolo de faptele punctuale. E deasupra lor, ca să spun așa. Narațiunea strategică pune într-o lumină specifică faptele singulare, evenimentele punctuale și așa mai departe. La storytelling se recurge foarte frecvent și la narațiuni strategice: în relațiile dintre state, în marketing. Nu este ceva nou. Dar atunci când argumentele pe care sunt construite aceste narațiuni sunt înșelătoare, deformate sau chiar false, atunci putem vorbi de narațiuni care dezinformează. Un exemplu de narațiune care dezinformează este interpretarea conform căreia NATO este factorul agresor și o amenințare existențială la adresa Rusiei. După cum vedem, această narațiune propune o interpretare macro a lumii relațiilor dintre state, iar în baza acestei interpretări pot fi deformate evenimente singulare, punctuale.

Rolul narațiunilor care dezinformează a fost dublu. O dată, o parte dintre aceste narațiuni s-au adresat publicului intern, adică cetățenilor ruși, cu scopul de a-i face să accepte acest război ca pe o necesitate. Și acestora li s-a construit viziunea în care însăși existența Rusiei este amenințată și că ar avea de-a face nu cu o invazie, ci cu un mecanism de supraviețuire, până la urmă. În schimb, alte narațiuni s-au adresat publicului occidental cu scopul de a diminua susținerea față de refugiați, de a diminua susținerea față de măsurile stabilite de către liderii politici pentru ajutorarea Ucrainei. Inclusiv teama de escaladare a fost exploatată intens de aceste narațiuni. Nu în ultimul rând, aceste narațiuni s-au concentrat și asupra temerilor europenilor legate de creșterea prețurilor, de problemele cu aprovizionarea cu energie și așa mai departe, tocmai pentru a crea o presiune de la nivelul cetățenilor către liderii politici, pentru a slăbi sprijinul față de Ucraina. Și, de multe ori, argumentele erau înșelătoare și plasau responsabilitatea pentru creșterile de prețuri și alte fenomene pe care le observăm și noi cu ochiul liber, într-o zonă care să ducă la respingerea măsurilor de sprijin pentru Ucraina. Deci propuneau acest tip de interpretare în care nu este vina Rusiei sau a unor factori de alt tip, ci efectiv vina liderilor politici care decid să sprijine Ucraina și să permită continuarea, conflictul și nota de plată fiind achitată de cetățenii de rând.

Laura Benea, Digi FM: Cum putem combate aceste narațiuni false ca oameni de rând? Pentru că, după cum spuneți, ne afectează și pe noi.

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: Oamenii de rând sunt doar o parte a mecanismului, ca să spun așa. În primul rând, mecanismele de combatere trebuie să vină tot de la nivelul leadershipului, prin elaborarea de contra narațiuni, măsuri de întrerupere a ciclului de răspândire a dezinformării, combaterea știrilor false, comunicare proactivă, educație pentru media.

Oamenii de rând, în schimb, pot să conștientizeze anumite lucruri, cum ar fi faptul că o dietă de informare care se bazează foarte mult pe rețelele sociale și extragerea știrilor de pe rețele sociale este una nesănătoasă și că cel mai bine este să avem o dietă media completă, în care trecem și prin mass-media tradițională, și prin mass-media online și prin social media, în cele din urmă. Puțină igienă informațională. De exemplu, să nu distribuim o informație despre care nu suntem siguri că este adevărată, să nu cădem victime ale mesajelor care se viralizează pe WhatsApp și grupurile private și care își doresc să semene panica. De exemplu, îmi amintesc că a circulat la un moment dat un mesaj, la începutul războiului, despre înrolări pe care l-ar face Ministerul Apărării. Aici, primul gest de igienă informațională ar fi să verificăm pe pagina oficială a ministerului dacă într-adevăr a fost demarată o asemenea inițiativă.

După aceea, ce putem face, foarte important, este să conștientizăm care sunt zonele în care noi suntem subiectivi, avem o viziune subiectivă, avem un tip de partizanat, pentru că, de fapt, dezinformarea ce face? Exploatează polarizarea din societate și exploatează zonele în care riscăm, conform profilului nostru psihologic, să devenim radicalizați. Adică, dacă avem credințe fixe puternice, pe care nu dorim să le schimbăm în fața dovezilor faptice acela ar putea fi un semn că suntem radicalizați și cu propria noastră radicalizare psihologică, e mai greu să luptăm pentru că suntem noi în mintea noastră. Suntem subiectivi inerent. Atunci când ne este servită o anumită narațiune, măcar să ne întrebăm pe cine avantajează acea narațiune și în măsura în care ea se bazează pe fapte verificabile. Iar al treilea pas să ne întrebăm cum ne face acea narațiune să ne simțim ca un indicator suplimentar al faptului că poate să răspundă biasurilor noastre, subiectivismului nostru, partizanatului ideologic pe care poate îl avem, dar asta presupune, din partea cetățeanului, puțin spirit critic, dorință de autocunoaștere și flexibilitate până la urmă, de a naviga prin acest ecosistem de informare care e destul de poluat la ora actuală.

Sancțiunile în zona mass-media, o picătură într-un Ocean.

Laura Benea, Digi FM: Acum că am vorbit pe larg despre ce pot face oamenii de rând, la început mi-ați spus de leadership și de pașii pe care autoritățile ar trebui să îi facă. Uniunea Europeană a luat deja niște măsuri încă de la începutul războiului, printre care, inclusiv închiderea unor canale de televiziune rusești. Nu știu dacă aveți vreo informație, există vreo cercetare despre impactul acestor măsuri luate de către Uniunea Europeană? Sau dacă putem vorbi măcar la modul general despre acest aspect, dacă au avut sau nu un efect?

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: Din păcate, aceste măsuri sunt doar o picătură într un ocean, pentru că narațiunile despre care vorbeam, precum și diversele cazuri de știri false, punctuale circulă foarte mult prin canale care nu sunt cele explicit asociate Kremlinului și cele care au fost închise. Există rapoarte, studii, care arată că sunt foarte multe pseudo-site-uri de știri online, foarte multe pagini și chiar și conturi care propagă aceste mesaje pro-Kremlin, nefundamentate pe dovezi, pentru că la astea ne referim în principal, nu la alt tip de comunicare. Le preiau, le diseminează, le propagă prin acest sistem de surse secundare, dacă doriți. Și atunci, degeaba blochezi sursa primară, pentru că avem nenumărate surse secundare. Iar mai departe audiența acestor surse secundare devine la rândul ei multiplicatoare de mesaj, distribuindu-l mai departe, discutându-l cu prietenii, postând în diverse grupuri private pe Telegram și pe alte platforme. Acesta e singurul motiv pentru care măsurile nu sunt neapărat eficiente. Ele transmit un semnal, desigur, e o încercare de a decredibiliza, a arăta de ce nu sunt credibile anumite surse, dar, repet, e doar o parte mică a problemei. Și partea nevăzută a aisbergului, care, desigur, poate fi analizată și este analizată de organizațiile de fact-checking și structurile specializate ale Uniunii Europene este partea de online, partea nevăzută a aisbergului. Aș mai adăuga că există nenumărate rapoarte care arată modul cum au circulat aceste narațiuni care dezinformează, arată modul cum se constituie aceste rețele de pagini și site-uri care comunică pe acest subiect în social media. Și, de asemenea, eu am citit anumite analize conform cărora există și influenceri din anumite zone ale lumii, de exemplu, influeceri din spațiul chinez, care de fapt susțin anumite narațiuni pro-Kremlin și care, iată, nu sunt vizate de sancțiuni. Prin urmare, ele contribuie mai degrabă la un mesaj simbolic decât la a stopa fluxul de dezinformare.

Vizitele lui Zelenski în Statele Unite și în Europa, semnal: Ucraina nu este izolată în sistemul internațional

Laura Benea, Digi FM: Aș vrea să punctăm foarte pe scurt acele vizite ale lui Volodimir Zelenski în Statele Unite și ulterior în Marea Britanie și Franța și eventual chiar vizita președintelui Biden în Ucraina, vizită simbolică în primul rând, fiindcă este prima țară în care Statele Unite nu au trupe, aflat într-un război în care un președinte american merge. Și aș vrea să vă întreb ce mesaj transmit aceste vizite de fapt și ulterior, la ce se referă această reafirmare constantă a susținerii Ucrainei din partea marilor puteri? Cât de mult contează ea?

Flavia Durach, conferențiar SNSPA, specialist în dezinformare și fake news: Vizitele au scopul de a arăta că președintele Zelenski și, în extensie, Ucraina nu sunt izolate în sistemul internațional. Ucraina nu este lăsată să se confrunte singură cu această situație. În același timp, modul cum gestionează Statele Unite problema arată că, și pentru Statele Unite, mizele acestei situații sunt foarte mari și este tratată cu maximă seriozitate, pentru că sunt niște implicații geopolitice. Dincolo de narațiunea falsă conform căreia NATO este o amenințare existențială pentru Rusia, totuși mizele geopolitice legate de împărțirea sferelor de influență și așa mai departe există. Nu e un secret. Orice analist în relații internaționale poate spune același lucru. Intenția din spatele acestor vizite, dincolo de a discuta probabil niște lucruri punctuale, este și de a transmite semnalul că, iată, Ucraina face parte dintr-un sistem internațional care o sprijină și ea transmite Rusiei că, deocamdată, tentativa de a eroda sprijinul pentru Ucraina sau de a crea disensiuni în interiorul NATO din acest punct de vedere nu este încă atins, acest plan.

00:00