Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo LOLA YOUNG - Messy(Clean)

Vreme mai caldă decât în mod obișnuit, toată săptămâna. Temperaturile ajung și la 27 de grade

vreme insorita
Vreme însorită / Foto: Profimedia

Vremea în această săptămână va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi de până la 27 de grade în sudul şi estul ţării, prognozează meteorologii. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), este posibil să plouă slab, mai ales la munte, spre sfârşitul lunii.

Potrivit ANM, luni şi mai ales marţi, în sudul şi estul teritoriului se vor înregistra temperaturi de până la 27 de grade, iar cele minime vor fi între 2 şi 12 grade. Astfel, va fi foarte cald în această perioadă în toată ţara, inclusiv în Capitală, unde temperatura maximă va urca până la 23 de grade.

Va fi senin în cea mai mare parte a ţării, cu vânt slab şi moderat, cu uşoare intensificări în nordul Moldovei, sudul Banatului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 27 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade. Dimineaţa şi mai ales noaptea va fi ceaţă, în zona joasă, local în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest.

De miercuri, temperaturile mai scad uşor, însă se păstrează mai ridicate decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi izolat vor fi ploi slabe sau burniţă, cu o probabilitate mai mare în zonele montane şi submontane. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 14 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă. Şi la Bucureşti valorile maxime vor scădea uşor de la mijlocul săptămânii, însă maximele vor atinge 20 de grade, iar minimele vor fi între 7 şi 9 grade. 

Începând de joi, deşi temperaturile nu vor oscila semnificativ, în regiunile intracarpatice va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele munţilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va forma ceaţă. Şi la Bucureşti vremea va rămâne frumoasă şi caldă, cu maxime de 20 de grade şi minime de 7 grade, notează News.ro.

Şi în primele patru zile ale lunii noiembrie vremea se va menţine relativ frumoasă şi mai caldă decât cea normală pentru începutul ultimei luni de toamnă. Temperaturile vor fi mai ridicate decât de obicei mai ales în primele două zile din noiembrie. La munte, probabilitatea de ploaie este mai mare în această perioadă.

Şi la Bucureşti începutul de noiembrie va frumos şi cald, cu probabilitate de ploaie redusă şi cu temperaturi în scădere uşoară în zilele de 3 şi 4 noiembrie

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
primavara, cuplu la plimbare prin parc
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate zonele țării
nori
Vreme caldă, cer temporar noros şi ploi slabe, joi şi vineri în Bucureşti
bucuresti
Vreme mai rece decât normalul perioadei, în Bucureşti, până sâmbătă dimineaţa
Cum va fi vremea în minivacanţa de Paşte/ Shutterstock
Temperaturi scăzute în această săptămână. Cum va fi vremea de Paște, în toate zonele țării
Te-ar putea interesa și
vreme rece
Vreme foarte rece în București, începând din 6 aprilie
grecia, martie 2025 (2)
Căldură record la mijlocul lunii martie, în Grecia, înainte de un episod de ninsoare şi îngheţ
Willow,Blossom,Branch,With,Seals,Under,The,Rain,With,Water
Temperaturile scad serios, apar ploile, lapovița și ninsoarea, în cea mai mare parte a țării...
flori, primavara
Vremea se răcește semnificativ în București. Noaptea vor fi temperaturi cu minus
Partenerii noștri
Digi24 Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările autorităților pentru presă
Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările...
DigiSport Soția lui Gică Hagi nu a stat pe gânduri când a văzut ce propunere a primit ”Regele”
Soția lui Gică Hagi nu a stat pe gânduri când a văzut ce propunere a...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...