Președintele de onoare al PSD critică partidul în fața rușilor. Ion Iliescu a declarat, într-un interviu pentru agenția TASS, că formațiunea politică a devenit „un instrument” pentru deținerea puterii.
Întrebat de reporterul de la Moscova cum vede viitorul PSD, fostul președinte al României a declarat că „nu este niciun secret că relațiile cu partidul s-au răcit în ultimii ani. Motivul se referă la valori, la principii”.
Cel mai rău lucru este că în prezent Partidul Social-Democrat nu funcționează ideologic, ci doar ca instrument de putere, a declarat Ion Iliescu, notând că PSD a ajuns să adopte o ideologie orientată „spre centru”.
Cred că situația va împinge PSD să revină la ideologie, să consolideze democrația internă și să recâștige electoratul, pe baza actualelor structuri sociale. România, la fel ca alte țări din Europa de Est, nu își poate permite să renunțe la politicile de stânga, a mai precizat Iliescu.
Fostul șef de stat a oferit interviul corespondentului TASS la București, Nikolai Morozov, cel care a transmis evenimentele din Decembrie '89 chiar din Piața Universității. Iliescu a dispărut din viața publică de ceva vreme, din motive de sănătate. Deși era o prezență obișnuită la fiecare scrutin important, anul acesta, liderul de onoare al PSD a ales să voteze la alegerile prezidențiale cu urna mobilă.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!